De Citit : Editoriale

Viata e in alta parte

| 08 martie

Si in alt timp

In 2009 mi-am petrecut mai bine de patru luni in Berlin si una in Londra. In Berlin, am plecat fara sa stiu aproape pe nimeni, fara sa am vreun scop in afara celui de a nu fi in Bucuresti. Dar Bucurestiul a venit la mine, sub forma de prieteni, rude, foste iubite. Fiecare descoperea orasul care pentru mine nu mai era o necunoscuta. Eram deja pentru a treia oara acolo, asa ca iesisem de ceva vreme din faza de turist. M-am transformat intr-un ghid pentru vizitatorii mei, pe care ii duceam, inevitabil, cam in aceleasi locuri. Cele care apar in In Your Pocket sau pe site-urile turistice. Locuri pe care vor sa le vada toti cei care ajung intr-un oras si sa le imortalizeze pentru a-si dovedi lor si prietenilor ca au fost acolo. Nevoit sa merg, de fiecare data cand aveam un oaspete, pe Oranien Strasse, la monumentul dedicat memoriei Holocaustului sau la Sony Center, am inceput sa fiu atent la turistii care impanzeau spatiile publice, la densitatea de aparate de fotografiat pe metru patrat, la clicaitul continuu, la ridicarile de brate care anticipau declansarea. La transformarile fizice si comportamentale pe care le sufereau oamenii pentru a produce o apasare de buton. La conversatiile intrerupte brusc in momentul cand se ivea un obiectiv sau situatie demna de luat in vizor.
La procesul prin care timpul prezent avea sa devina, in viitor, o amintire. Am reinceput sa frecventez singur zonele care starneau bliturile. Desi ma aflam in cele mai populate locuri din Berlin sau Londra, Alexander Platz sau Trafalgar Square, sentimentul cel mai pregnant era ca sunt singurul om in viata printre zombies infometati de imagini. Un individ care apasa pe un buton este o fiinta extrem de fragila. M-am apropiat adesea pana la limite indiscrete. A fotografia e un act de izolare intr-un spatiu public, la fel ca si ascultatul muzicii in casti. Cu un aparat de fotografiat la ochi vezi fara sa privesti.