De Citit : Editoriale

Tintiniana Jones

| 03 noiembrie

Ca film de Spielberg, Aventurile lui Tintin e mai degraba mediu, dar ca spectacol de Multiplex e deasupra mediei curente.

In mod atipic, blockbuster-ul de animatie 3D Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului (regizat de Steven Spielberg) a fost lansat mai intai in Europa decat in SUA (unde va ajunge abia in preajma Craciunului). Motivul? Cel putin in America multiplexurilor (diferita de cea a muzeelor), Tintin nu e un brand bine fixat, pe cand in unele tari europene (Belgia, Franta, Anglia) e mai mult decat un brand – e un monument cultural. De-aici acuzatiile de profanare/mcdonaldizare care au intampinat, in tarile respective, adaptarea lui Spielberg dupa benzile desenate create, in special in prima parte a secolului trecut, de catre belgianul Hergé.
Cum era de asteptat, Spielberg n-a incercat sa imite grafica si cromatica albumelor originale, recunoscute intre timp drept Pop Art avant la lettre; in mod previzibil, el a urmat directia dominanta din animatia contemporana de mare buget, si anume fotorealismul (cu spectaculozitatea si impersonalitatea aferente). Vorbind in general (adica nu numai despre look, ci si despre chestiuni precum ritmul naratiunii, constructia scenelor de actiune etc.), ce-a incercat el sa faca aici e acelasi lucru pe care l-a mai facut si in seria Indiana Jones: revitalizarea tropilor unei „vizualiteraturi“ action-adventure desuete, cu ajutorul celei mai updatate tehnologii si al celui mai updatat know-how. Rezultatul e o comedie de actiune care seamana destul de bine cu Indiana Jones-urile – lumea lui Indy si lumea lui Tintin au in comun cantitatea mare de harti secrete, caschete coloniale si tehnologie militara „de epoca“ si in care animatia e folosita pentru a extinde, dar cu masura, posibilitatile de spectacol tipic spielbergian cu acro­batii-gaguri ce se tin lant.