prima aparitie discografica a Ordinului Arhitectilor
Nu e nici o gluma. Ultimul album Urma este rezultatul unei fecunde intalniri intre framantarile lui Mani Gutau (Urma) si cele ale unui grup de arhitecti intre care cel mai reprezentativ ramane Serban Sturdza. Si unul si celalalt erau framantati de aceleasi cuvinte: recuperare, restaurare, revitalizare. Pe arhitect il durea sufletul la vederea amenintarilor care pluteau asupra unor monumente de arhitectura iar muzicianul dorea sa treaca ceea ce era Urma in 2009 printr-o temenica restaurare.
Dintre cei care fondasera Urma in 2003, Mani ii mai avea alaturi pe Csergo Dominic si pe Sorin Erhan. Si, in 2009, Hala Matache mai era inca in picioare. Dupa patru ani, cele doua universuri – cel al arhitectilor din Fundatia Pro-Patrimonio si Ordinul Arhitectilor si cel al muzicienilor – au prezentat publicului produsul travaliului lor. Este cel mai frumos obiect de privit, ascultat si pipait – toate deodata – pe care l-am intalnit. Este un album care este album muzical si album de fotografie si grafica (semnata de Cristian Ioan Gutau). Fotografiile suprapun – la propriu – imaginile a 11 monumente de arhitectura, ilustratii din concerte si repetitii ale membrilor Urma si textele celor 11 piese. Palatul Cantacuzino, Sinagoga din Timisoara, Cazinoul din Constanta – prezente in album – sunt amintiri redescoperite si lansate in constiinta fanilor Urma de o formatie care si-a recroit arhitectura, consolidandu-se cu muzicieni de calibru: Jimmy Czerkesz, Luis Palomino, Ati Panaitescu, Sebastian Burneci, Catrinel Bejenariu, Marius Gagiu. Prin transparenta siluetelor artistilor si a textelor, in paginile albumului respira amintirile monumentelor. Unele respira sanatate: sunt cele care au avut sansa sa fie imbratisate de comunitati care le-au inteles valoarea si le-au readus la viata – Casa Mincu din Bucuresti sau Uzina de Apa din Suceava. Lost End Found. Doar Hala Matache a ramas o amintire fara viitor.