Aferim Film Menu
Nu stiu ce dracusor pus pe fapte bune m-a pacalit ca despre Aferim* nu vor exista decat lauri. Ei bine, nici n-am iesit de la film ca ma si inclestasem intr-o tranta cu amici carora le siroia sangele peliculei pe bisturie. Dupa fireasca strangere de inima pe care o simti cand e criticat ceva ce ti-a cazut cu tronc, am avut bucuria de gradul doi: controversa alimenteza longevitatea si popularitatea. Corect, la o saptamana de la premiera, filmul a batut recordul deceniului la numar de spectatori: 20039 persoane. Asta inseamna ca tot atator romani li s-a oferit emotia intalnirii cu strabunicii lor. Pentru ca eu cred ca, pentru publicul autohton, asta este prima valoare a filmului: imaginile si cuvintele sunt incarcate de autentic – culmea, desi discursul personajelor pare uneori livresc iar imaginile sunt prea frumoase ca sa fie “adevarate”. Autenticitatea sta, insa, in ineditul detaliilor de viata si in intensitatea spurcaciunilor facute si rostite: se petrec si se spun lucruri atat de neasteptate incat chiar ai sentimentul descoperirii. Nu stiu cate poduri cu vechituri mai exista in tara asta de blocuri, dar alea care sunt pot cu siguranta oferi voluptatea explorarii lazii de zestre a strabunicii care mai contine niste discuri “His Masters Voice” si o masca de gaze adusa de strabunicu’ din primul razboi mondial. Da, descoperim lucruri noi pentru ca de cand exista scoala ca institutie in Romania, n-am invatat nimic despre istoria romilor, n-am avut reprezentarea a ceea ce a insemnat robia. Cat despre calitatile morale ale strabuneilor, aici surpriza e taman viceversa: ia te uita cat de mult seamana boierii de ieri cu mogulii de azi! Da’ si domnul Jude, ce suflet de boier (bun): discursul lui la premiera a fost dedicat integral sprijinirii Film Menu, revista de critica de film editata de UNATC, sustinatorilor acesteia – Andrei Rus si Sorin Botoseneanu – si voluntarilor studenti care o scriu. Aferim!
* filmul pentru care regizorul Radu Jude a luat Ursul de Argint la Berlin