De Citit : Editoriale

„CERTITUDINI”

| 11 iunie

Pe langa multe intrebari existentiale, viata la bloc iti ofera si niste certitudini greu de combatut. Prima dintre ele este ca toti vecinii de deasupra au in casa, indiferent de anotimp, cate o bila de metal. Pe care o scapa din cand in cand pe parchet. Si care se rostogoleste pe toata lungimea camerei. Si pe care o auzi in general seara. Recunosc cinstit ca nu am gasit inca o explicatie casnica pentru prezenta bilei in cadrul familial. Sau burlacesc. O alta certitudine este existenta (o numesc asa pentru ca sunt sigur ca este vie, are puteri si actioneaza singura, fara control uman) unei bormasini sau a unei rude apropiate, flexul. Care, de obicei, iese din hibernare undeva pe la sfarsitul lui martie. In general dimineata. Si tot in general, in weekend. Intre orele 8.30 si 11. Am cautat, m-am documentat, am intrebat la Teleenciclopedia, n-am primit niciun raspuns despre specie. Am aflat in schimb (din experienta proprie) ca odata cu venirea primaverii, oamenii dau multe gauri. In pereti, in mobile, in tavane, in dusumele, in podele, pe balcoane, pe scari, oriunde. Iau animalul, il tin de coada si dau gauri. N-am gasit inca explicatia. Ultima certitudine (evident dubii, presupuneri si alte propuneri pentru viata pestrita exista, doar ca astea trei, pentru mine sunt, au fost si vor fi universale, atemporale si aspatiale) este prezenta in debara/balcon/garaj/dulap de scule, a tuturor lucrurilor de care nu ai avea nevoie niciodata. in general stranse de parinti in ani de zile, ca o agoniseala concreta, ca o comoara neslefuita, ascunsa si prafuita. Tata avea pe balcon o bila de plumb. De dimensiunea unui pepene galben mic. N-a fost la pescuit in viata lui. Chestia e ca n-a scapat-o niciodata pe parchet. Nu de alta, dar n-o baga in casa.