Ningea pe Gabroveni si nu aveam inca bocanci. Iarna intarziase cat intarziase. Lenes cum ma stiu, nici nu mi-ar fi trecut prin cap ca aveam sa lepad papucii fara calcaie cu care ma mandream intr-atat. Cu toate astea, iarna se pogorase asupra Bucurestilor. Si ce mare scofala? Pai, problema mea era ca nu gaseam incaltari. Capitala gemea de pantofi si ghete urate ca moartea. Gaseai peste tot aceleasi modele cu broderie, dusmane neinduplecate ale picioarelor, tari, urate, incomode. Mai mult, imi era groaza sa scotocesc prin randurile nesfarsite ale aceluiasi model. Nu ma poseda demonul consumismului, ci dracusorul descoperirii. De aceea, imi sareau in ochi mergatorii altora. Cum naiba facusera rost norocosii de bocanci, ghete, pantofi? "Pai, de la Victoria, Bucuresti, Unirea, Obor…" Cand ma repezeam la locurile cu pricina, se terminase. Nu fusese niciodata. Nici nu se pomenise. Ah, de-as fi venit mai repede cu o zi, cu un minut!
Asadar, ma plimbam pe Gabroveni si dadeam tarcoale magazinului "Bizonul". Aici trebuia sa se intample minunea. Aflasem ca in acea zi, la acea ora, aici si numai aici, urma sa bage bocanci de import. Lumea circula alene de-a lungul Lipscanilor. Simteam in aer foamea de marfa. Nu ma voi lasa pacalit de pacea din magazin. Imi lipisem nasul de geam de cateva ori, dar marfa nu parea sa apara. Intr-o ora ma plictisisem.
Asa ca mi-am facut curaj. Am intrat. Mi-am compus o mina indiferenta. Vanzatoarea tricota plictisita, langa resou. Am abordat-o, de departe. Ca vremea, ca iarna, ca frigul. Era de o indiferenta mortala. "Primiti marfa?" Niciun raspuns. "Poate niste ghete?" Nimic. Era atat de plictisita, ca numai Groenlanda parea mai aproape. Am admirat oribilitatile din rafturi. Sigur ascundea ceva. Am cerut voie sa stau putin, ca inghetasem. Viscolul m-a tintuit fara drept de apel. In scurteica ei stacojie, cu blanita verde, sintetica, radia dispretul. Asa ca m-am asezat pe un scaunel. Am cotrobait in sac. Am scos volumul "Cel mai iubit dintre pamanteni", banderolat. Am extras volumul doi si m-am pus pe citit.
Brusc, regina ghetii a facut ochii mari si s-a imbujorat. "Domnu’, ala e Marin Preda?" "Da." Pauza. Vantul schimbarii s-a dezghetat. Brusc, ochisorii spalaciti s-au holbat, incercand sa descifreze randurile indepartate. "Va intereseaza ceva anume? Cat purtati?" "42." Alta pauza. Apoi perdeluta a fosgait si craiasa "Bizonului" a iesit cu o cutie.
Am facut schimbul. A strans cartea la piept, extaziata. Am imbratisat cutia. Acasa, cand am desfacut-o, dintre hartiute, stralucea o pereche de bocanci galbeni, insulated. Am mangaiat pachetele de "Cei mai iubiti dintre pamanteni" care isi asteptau, rabdatori, schimburile avantajoase!