Uneori, razbunarea e in alta parte.
— Te-am inselat – rasuna subtirel si smiorcait vocea sotiei. Tacere. O sa se ridice o mana si o sa urmeze o bufnitura surda, apoi una mai sonora, o imperechere de duf-pleosc (una-n ochi, alta peste ureche), apoi se vor face auzite vorbele acelea bine simtite, cu naduf: "Tu-ti mortii ma-tii de curva!" Dar, spre suprinderea ochilor inchisi si a sprancenelor stranse, a umerilor care cuprind zulufii, in asteptarea razbunarii, replica intarzie. Asa ca ochii stransi se deschid incet si se proptesc in figura radioasa a sotului:
— Bravo, iubito, credeam ca n-o s-o mai spui! Ma plictisisem sa te vad cum dai din colt in colt, cum te feresti sau vorbesti cifrat la telefon, cum iti inventezi intalniri cu tot felul de prietene idioate… Da, da, credeai ca Emy te-a acoperit? Ei, as, te-a dat de gol cu gratie, cum ii e obiceiul, cica "Vai, puiule… (puiu’ sunt eu)…"
Sotia se incrunta. Fata lui e numai zambet, vocea, calma si calda ca o painica. De parca el ar fi fost prins cu ocaua mica. E atat de degajat, de radios, de prevenitor, incat furia o ineaca:
— Ai avut o relatie cu Emy? Nemernicule! Bunadispozitia nu se tulbura.
— Doamne fereste, nu-ti dai seama ca m-ar fi turnat din prima? Mi-ai fi otravit viata, m-ai fi castrat, as fi platit si laptele de la mama… soacra-ta… Orice, numai Emilia nu. Si nici Doina, nici Augusta, nici Clotilda. Toate prietenele tale gata sa verse dintr-o suflare cum a fost in propriile tale asternuturi! Asa cum numai ele pot s-o faca, otravitor si delicat!
Sotia se enerveaza. "Ai stiut? Ai stiut si-ai tacut? Lasule! Vita-ncaltata! M-ai lasat sa ma perpelesc! Mi-ai frant inima! Mi-ai ucis zilele, mi-ai innegrit noptile!" Dar el n-o mai asculta. Isi desface o sticla de bere si aprinde televizorul. Fara sa mai ceara voie, da pe canalul de sport. "Sst! Incepe finala!"