Daca s-ar putea povesti, s-ar putea si intelege.
Fata isi lasa hainele pe furis in fata acvariului. Miscarea e iute, indemanatica si denota o buna stapanire a tehnicii cu sireturi, fermoare si nasturi. In doi timpi si trei miscari e goala pusca. Corpul ei are frumusetea ascunsa si orbitoare a adolescentei care nu stie de nicio regula. E frumoasa. Se lipeste de sticla rece si frisoneaza. Nu mai trebuie decat sa apese butonul telecomenzii. Cu cateva saptamani in urma incepuse seria de spectacole care a scos tot orasul din minti. Au ridicat cortul, au montat banchetele, au zabovit la instalatia de lumina. Apoi au vandut biletele. Cine erau ei? Nimeni nu stia si nici nu stie pana azi. A fost un succes fulminant, desi nimeni n-a izbutit sa povesteasca.
Din zvonuri am inteles ca in acvariul imens dormea, pe fundul apei, un baiat dezbracat. Din tavan cadea o singura raza peste el, pielea ii devenea transparenta, iar interiorul, mai luminos decat cel mai puternic far din lume, dadea in clocot. Laserul instalatiei stimula productia lui de lumina, dupa un algoritm neinteles, dar, se pare, foarte firesc. Cortul se umplea de ceva (aici, relatarile erau confuze) de nedescris. Iar spectatorii se trezeau, dupa o ora, afara, buimaci si fericiti. O fericire intensa, fizica. Baltea in ei zile de-a randul, fara sa o poata potoli. Insa nimeni nu avea voie sa intre de doua ori. Asta a marit curiozitatea si pofta de a intra, cu orice pret la acvariul adormitului. Singura fata a izbutit. Cea mai frumoasa, cea mai inteligenta si cea mai nerusinata din urbe. A pacalit paznicii, a furat telecomanda instalatiei. A doua zi, in mare graba, ei au dezmembrat totul si au ascuns acva-riul intr-o prelata neagra si groasa. Apoi au plecat. Iar tot ce am putut scoate de la frumoasa indrazneata a fost un zambet dispretuitor:
— Nu era cine stie ce.