Ganduri disparate
Un amic, iesit nu de foarte multi ani din adolescenta, imi spunea ca nu mai are rabdare sa citeasca texte lungi, oricat de bine ar fi scrise. Omul a avut norocul unei biblioteci bine garnisite in casa, alcatuita de parinti veritabili intelectuali. Cum in copilaria lui Internetul nu luase avantul de acum, putem presupune ca a citit suficient cat sa prinda gustul lecturii. Un recent studiu privind obiceiurile consumului de carte in Statele Unite a dus la o concluzie interesanta: multi dintre cei intervievati au declarat ca nu mai citesc cartile cap-coada, ci le “consulta“. Adica, le frunzaresc in cautarea precisa a informatiei care ii intereseaza. Cum ar veni, deschizi romanul, te lamuresti care-i actiunea/ intriga si apoi sari pe la mijloc, pe la sfarsit, sa afli deznodamantul.
Cunosc cel putin doi reporteri romani exceptionali care nu si-au mai gasit loc in vreo redactie si traiesc de azi pe maine. Au toate abilitatile necesare pentru a ne spune povestiri fascinante despre prezent: talentul scriiturii, simtul aventurii, ochi care observa perfect. Nimeni nu are nevoie de ei. Dintre cele mai vandute zece carti in Romania in aceasta vara, sase sunt despre dieta si din categoria “motivationala“ – cum sa avem succes, cum sa ne imbogatim prin puterea mintii si alte astfel de teme generoase. In goana dupa click-uri (platite totusi foarte prost de advertiseri), presa romaneasca online a inventat titlul-integrama. Majoritatea titlurilor – chiar apartinand unor publicatii respectabile – nu mai ofera informatie (“Gigel a declarat ca…”), ci iti biciuieste curiozitatea in maniera rebus: “Omul care a declarat ca…” sau varianta mai decisa “Intra aici sa vezi ce a declarat Gigel”. Apropo, ai avut rabdare sa citesti tot textul sau ai sarit la final sa vezi concluzia?