De Citit : Editoriale

Ce scria Charlie Hebdo despre romani

| 14 ianuarie

Ce au scris romani despre Charlie Hebdo
Dincolo de emotiile de furie, neputinta, oroare starnite de asasinarea ziaristilor de la Charlie Hebdo, pentru o parte a comentatorilor romani tragicul eveniment a starnit emotii intelectuale. Drept pentru care s-au pus pe rasfoit publicatia. Unii s-au revoltat pe loc amarnic: “Eu unul nu sunt solidar cu Charlie Hebdo, nu pot fi solidar cu o publicatie ce isi bate joc de crestinism. … Daca marxismul cultural e libertate de exprimare, atunci si a ucide oameni urland ”Allahu Akbar” e dreptul unora de a isi practica religia” scrie crestinul Codrin Goia pe Napoca News. Tare, nu, asta cu libertatea de exprimare cu Kalashnikovul? Mult mai comentate au fost, evident, pozitiile unor voci cu autoritate – Andrei Plesu si Cristian Tudor Popescu (CTP). “Nu-i normal sa tratezi cu atata frivolitate lucruri care aduna in jurul lor respectul şi viaţa spirituala a unor intregi comunitaţi” spune Plesu intr-un interviu la RFI. Ei bine, normal este sa se poata si despre asta exista deja practica juridica pe care dl Plesu a ratat-o. CTP spune, mai hazardat: “Dupa ce au fost avertizati, le spune ministrul de interne, ei nu dau dovada de niciun fel de responsabilitate, de autolimitare, de constiinta profesionala” (paginademedia.ro) – ceea ce se poate traduce ca, pentru CTP, constiinta profesionala a ziaristului este ministerul de interne. Daca pozitiile de mai sus sunt opinii care provoaca la dezbatere, o ultima categorie de reactii indeamna la injuraturi simple. Pornind de la vreun blog-er anglofon care o fi incercat sa citeasca ce au scris cei de la Charlie despre romani, s-a nascut un titlu: “Ce scria Charlie Hebdo despre romani: Niste hoti de buzunare”. Textul, reprodus cu ingenuitate, in franceza, alaturi, este o critica acerba a celor care leaga fapte criminale de identitatea etnica, deci fix pe dos fata de titlul rauvoitor.

* am gasit titlul pe mai multe site-uri dintre care unele au revenit si au corectat informatie