De Citit : Editoriale

Praga din fundul curtii

| 29 iunie

De ce plang copiii romani cand vad alte tari.

Eu mi-am consumat curiozitatea la Praga acum mai multi ani. E un oras prea frumos ca sa nu capituleze in fata industriei turistice. Cand, in urma cu vreo cinci ani am vazut sub turnul cu ceas din piata Carol patru (patru) nunti scotiene (nu poti ignora un mire in kilt) care se desfasurau aproape in paralel mi-am jurat sa nu mai calc pe acolo decat dus cu forta. Mi se explicase ca Praga se vindea excelent in Scotia ca destinatie de nunta. In mai multe vizite n-am avut noroc decat de-o singura evadare – am avut un ghid local just, un tanar cu cercei si tatuaje, translator la conferinta mea; atunci am descoperit cluburi in subsolul caminelor studentesti in care se rulau trupe punk si nu era nevoie sa fumezi iarba pentru ca era suficienta in atmosfera.
Saptamana trecuta am fost, insa, obligat sa merg la Praga si m-am dus cu o parte din tribul personal. Ghinion, ei erau la primul contact cu orasul si n-aveam cum sa evit polul turistic. Cand ajunsesem in pragul crizei de agorafobie, am vazut o curte aerisita in care am zbughit-o din convoiul de turisti calcand vreo trei japonezi in picioare. Curtea avea in spate o usita ca din basme. Am trecut prin ea intr-un oras pustiu, la fel de medieval; am gasit un club prietenos, in care la beri nu munceau decat praghezi; singurul turist in afara de noi era Zappa – fotografiat la Praga in anii ‘70; in subsol cantau niste punkeri – Alskaida – cu foarte mult umor. A doua zi, intre niste "maghernite" vechi de 700 de ani, fiica mea plangea din toti cei opt ani ai ei: "eu de ce nu ma pot lauda cu Bucurestiul meuuuuh’". I-am zis ca poate fi mandra ca suntem singura tara din Europa (Albania nu se pune) care n-a fost imperiu. Dar m-am gandit ca suntem singura capitala care isi demoleaza in aceste zile bruma de istorie pe care o avea.