Salam din Neverland!
Bun… am sa incep prin a spune ca nu exista canon in alegerea subiectului. Fiecare artist foreaza interior si extrage de acolo "tema" lui. Tot in aceeasi ordine de idei se poate spune ca subiectul nu e singura variabila a unui artist. Compozitia, tonul, arhitectura plastica in ansamblu, chiar si momentul oportun al expunerii sunt factori decisivi ce trebuie elucidati intr-o lucrare cu incarcatura simbolica.
In modernitate exista insa si criteriul originalitatii care face ca un discurs artistic sa ne lase indiferenti sau sa ne plictiseasca daca acesta calca pe carari batute. In pictura a existat un reviriment al subiectelor realiste,uneori chiar naturaliste sau hiper-realiste. E putin ciudat pentru ca miza nu este una ce tine de narativitate sau de mimesis (avem acum fotografia la dispozitie). Jocul tine de un anumit tip de terapeutica de sorginte abisalista. Mai precis, formele nu o iau razna ca in suprarealism iar atmosfera creata e una ce ascunde destructurari psihologice, tensiuni grele, ce sunt acum puse in semi-act in scop terapeutic.
Observ insa multa rutina in alegerea temei. Majoritatea artistilor romani care se exprima figurativ-realist cu sau fara efectul de gris de la Cluj au o pasiune morbida pentru personajele cu spatele. Ele privesc inauntrul tabloului refuzind comunicarea cu privitorul si frustrindu-l pentru ca detin un secret de nedezvaluit. E un artificiu facil bineinteles. Urmeaza la mica distanta subiectele in care artistul isi picteaza familia. Pe locul trei/patru/cinci sunt animalele, masinile si peisajele urbane. Ca diferenta stilistica cei de la Cluj incearca sa destructureze imaginea prin efecte de culoare ieftine de tipul "racleta lui Richter" sau "deformarile marca Francis Bacon" in vreme ce bucurestenii sunt mai pe fata, fara artificii si mai turbulenti cromatic. Ambele variante nu reusesc sa treaca de blestemul fotografiei care le sta la baza creatiei. Hai baieti si fete! Subiecte mai "de niciunde" n-aveti?