De Citit : Editoriale

FanFest 2013. Despre “presa alternativa“, sau intoarcerea la Jurnalism

| 22 august

Marian Popa
FanFest 2013 a fost un prilej ca 6000 de oameni sa vina la Rosia Montana si sa-si reafirme solidaritatea cu localnicii care se opun exploatarii miniere cu cianuri. In “Capitala Activismului din Romania” (cum a fost supranumita Rosia de catre participanti) s-au organizat zeci de evenimente cu mesaj social si atitudine critica. Iar unul dintre subiectele abordate cu insistenta a fost “presa alternativa“ vs presa mainstream. In continuare, cateva lucruri pe care le-au spus cei care au dezvoltat RiseProject, Casa Jurnalistului, Vice Romania si Centrul de Investigatii Media, proiecte jurnalistice independente care au luat amploare ca urmare a neincrederii crescande a publicului in presa mainstream.
“Sa nu confundam jurnalistul de buna-credinta cu trustul unde lucreaza. Mare parte dintre jurnalistii din Romania nu sunt multumiti de ceea ce se intampla in presa, si tocmai de aceea a aparut presa alternativa. Nu exista sindicate sau asociatii puternice in presa. Exista in schimb patronate puternice, si ele dicteaza.” (Mihai Munteanu, Rise Project)
“Colegii mei din platforma asta […] lucreaza cumva clandestin, o fac voluntar, in timpul lor liber. In presa, pur si simplu nu ai timp sa stai pe un subiect o luna de zile, pur si simplu esti dat afara daca faci lucrul asta.” (Ovidiu Vanghele, Centrul de Investigatii Media)
“Ce face Vice este jurnalism de imersiune, se scufunda in viata personajului, capteaza energia de la evenimente prin relatarea lor din perspectiva participantilor. Satisfactia este imensa cand relatezi un subiect care altfel este ocolit de presa mainstream. Vice […] creeaza dependenta.” (Ioana Moldoveanu, VICE Romania)
“Avem jurnalisti care fac foamea la varsta la care ar trebui sa culeaga roadele […] Oamenii astia sunt in general marginalizati in redactii, nu ii vrei intr-un proiect de jurnalism dedicat politicii. Vrem sa-i atragem intr-o alta schema de jurnalism.” (Vlad Ursulean, Casa Jurnalistului)