Incredere vs. tehnologie
In viitor, cea mai banoasa meserie va fi cea de recuperator de date. Faptul ca nu mai am nici un prieten care sa nu fi pierdut vreo informatie digitala macar o data in viata ma sfatuieste sa n-am incredere in nimic din ce se baga in priza. Atata timp cat voi stoca informatia pe medii intermediare, cu carcasa metalica, am toate sansele sa-mi pierd amintirile mai ceva ca un fluture traznit de bec.
Sa fiu mai explicit. Sa zicem ca am un aparat foto cu un card de 8 giga. Pe el, patru sute si ceva de poze unicat. Cardul se umple. Tre’ sa-l vars, ca sa mai fac poze, ca doar ocazii noi sunt la fiecare juma de ora cand filmul nu te arde la buzunar. Unde sa-l vars? Pe laptop n-am incredere, ca stiu cazuri. Oameni care si-au pierdut trei ani de poze din viata cat ai zice on/off. As putea sa-l vars pe cel mai nou hard extern, da’ nici in ala n-am incredere, ca deja vajaie prea tare cand e sa-i dau drumul. L-as varsa pe al doilea hard extern, ala ceva mai vechi, da’ nici in ala n-am incredere, ca-i tiuie alimentatorul de fiecare data cand il bag in priza si pana-mi apare pe ecran imi suteste doua minute din viata. L-as varsa pe al treilea hard extern, ala pe care l-am scos dintr-un PC mai vechi, dar in ala imi pun baza cel mai putin, ca e atat de vechi incat nu-l bag in priza decat la revelion si la Paste. Sa ma duc si sa printez pozele astea nu-mi permit, ca e scump ca naiba si imprimantele nu fac print la fel de repede pe cat fac eu click. Si atunci ce sa fac io cu astea 450 de poze. Cumva, imi dau seama ca nu exista loc mai sigur pentru ele decat aparatul foto cu care le-am facut. Sa-mi iau altul? Card nou? Si cu restul pozelor de pe cele trei harduri ce ma fac? {sta-i paradoxul: pozele digitale ma baga invariabil intr-un film nasol.