De Citit : Editoriale

Vizitatorii

| 07 iulie

Si ca lumea suntem noi.

Cand a intrat pe usa, mai mai sa scape sacosa. In strafundul creierului, daca exista asa ceva, un piticut insetat a strigat: „Emilee! Nu varsa vodca!“ Mana i s-a inclestat, tremurand ca o vietate speriata, pe gatul clondirului. Casa era plina ochi. Femei vaporoase, barbati atletici cu uniforme albastre si gri forfoteau in spatiul stramt. Toti i-au facut o reverenta. Din bucatarioara imputita adia o sublima aroma de tarhon, leustean si ostropel. Piperul si cimbrul impleteau o coronita invizibila pe cres­tetul garsoni­erei. Femeia ce invartea in ciorba i-a facut semnul familiar din copilarie. Langa ea, un bucatar de reclama, rotofei, cu obraz rosu si boneta alba, mangaia cuptorul cu o grija nesfarsita. Si mai ciudat era patul, schimbat pe de-a-ntregul. In covorul cel nou i se afunda piciorul… Lampadarul afumat si fara becuri intrecea acum stralucirea amurgului. O fetiscana cu uniforma scurta se inalta pe varfuri, stergand praful, paianjenii si… oroare, urmele de voma… In urma pamatufului, zugraveala inflorea proaspata. Electricieni priceputi inlo­cuisera prizele si cablau o plasma mare cat peretele. Emil cel umil era coplesit. Un arhitect barbos masura spatiul cu palmele. Un bancher intolit la patru ace scria pe un petec de hartie cu filigran. I s-a uitat peste umar. Era un sir ametitor de zerouri, precedat de unu sau de sapte. N-apuca sa socoteasca. Un brat molatec il inlantui. „E timpul sa facem nani.“ O fata, nu, nu, o femeie, ba nu, femeia insasi il tara catre pat. Vizitatorii lasara orice alta treaba si se stransera-n cerc, sa-l urmareasca. Emil cel umil scoase vodca si dadu s-o rastoarne pe gartan. Trebuia sa-si faca curaj. Dar fata, ba nu, femeia il opri cu fermitate. Apoi ii lua mana asudata si i-o lipi de sanul enorm. Iar Emil adormi instantaneu.