Planeta maimutelor – Invazia este cel mai bine planuit si mai bine executat spectacol hollywoodian al verii.
Populara in anii ’60 – ’70, seria Planeta maimutelor are parte de o relansare eficienta in noul Rise of the Planet of the Apes, in care, sub comanda unui cimpanzeu prodigios de inteligent (rezultat al experimentelor intreprinse asupra mamei lui), maimutele se revolta impotriva oamenilor. Spectacolul emanciparii violente a acestei clase de subcetateni nu mai are aceeasi rezonanta politica pe care o avea in vechile filme, dar evolutia eroului de la statutul de animal de casa la acela de Spartacus e trasata scenaristic printr-o serie de linii simple si precise, linii care, pe langa faptul ca sunt potentate regizoral prin miscari de camera pe cat de vertiginoase, pe atat de sigure si de emfatic-expresive, mai sunt si nuantate, in feluri atragatoare, de limbajul corporal si de mimica cimpanezului.
Din punct de vedere tehnic, acestea din urma constituie un hibrid intre arta animatiei si arta actorului Andy Serkis, care le-a furnizat animatorilor materie prima, iar din punct de vedere dramatic, ele exprima un melanj de instincte primitive si procese mentale complexe. Melanj care n-are cum sa nu-i asigure eroului simpatia publicului, in perspectiva momentului (pentru cineasti, greu de scos cu bine la capat) in care acesta incepe sa vorbeasca (primul lui cuvant e un rasunator "nu“) si a momentului in care apare gonind pe un cal (filmul e plin de trimiteri istete la mitologia si iconografia vechii serii, iar imaginea respectiva constituie una dintre acele trimiteri). Din prudenta comerciala, filmul ignora conotatiile sexuale indisociabile de fantezia unei revolte a maimutelor, dar, pentru ceea ce este – un semi-desen-animat hollywoodian –, e deasupra intregii lui concurente din aceasta vara.