“ Wow, abia dupa ce-am sarit mi-am dat seama: viata e perfecta. Plina de vraja, frumusete, sansa… si televiziune… Si surprize, multe surprize, da. E mai faina decat orice a putut cineva inventa vreodata, pentru ca e reala… (Tom Tom, sinucigas). “
Televizoare , camere digitale, ipad, memory stick, card de memorie, laptop, internet, 4G, Java, pozitionare gps, internet, smartphone cu zeci de mii de megapixeli, 3, 4, ba chiar a scos Samsung cu 50 megapixeli, plasma, lcd-uri, tunere, dvd-writere, webcam-uri. Biti mici, niste termite dresate, circula in jurul nostru si ne fac dependenti de digital. Vorbim electronic, iubim cu prescurtari, ba am ajuns chiar sa visez cu generic de final, imagine furisata probabil in mine de la cine stie ce final de film. Deschidem masina cu bip-bip, casiera se pierde daca scannerul nu citeste codul de bare, politistul isi indreapta radarul catre noi iar pe noi detectorul ne anunta cu cateva sute de metri inainte. Organizerele si facebookul ne amintesc ca e ziua noastra de dentist, de salariu, de cumparaturi, de nastere. Usile ne simt si se deschid cu un fals respect, ba chiar urla la noi cand uitam sa platim vreo marfa. Ecranele monitoarelor au devenit nesimtite si cer sa le atingem daca vrem sa munceasca, ca o inversa hartuire sensoriala. Mai sus, mai jos, aaa, aaaaaacoloooo. Portofelul mi s-a facut cat o carte de vizita, uneori imi e si prieten si pot imprumuta de la el si, ce-i drept, atunci ma card buzunarele. Duminica mi-am scos telefonul sa filmez ceva pe strada. Eram asa distrat de imagine ca nu am vazut cand m-am ciocnit de o fata care-si scosese si ea telefonul si poza aceeasi priveliste. Ne-am scuzat fara sa ne privim, preocupati sa tinem in ochi ecranele.
Amandoi filmam cu digitalele noastre, cum sarea din gardulet in gardulet, o veverita care pleca din oras.
A disparut. Save?