De Citit : Editoriale

Tipografic majuscul

| 21 februarie

Un spectacol care se vizioneaza in securitate

Hai, ca n-a fost cine stie ce teroare: un pusti isterizat de stirile despre Solidaritatea din Polonia – asculta, fireste, Europa Libera – s-a apucat sa scrie pe peretii din Botosani fel de fel de tampenii despre Romania lui Ceausescu. Normal ca Securitatea i-a luat urma, l-a inhatat, l-a frecat putin – pe el, pe maica-sa, prietenii apropiati, pe taica-su’. Da’, frate, nu i-a luat nimeni gatul, dimpotriva a fost ajutat sa se indrepte, ca Securitatea nu era un demon, avea politica sa ajute omul sa se reintegreze; de aia am si organizat o mare sedinta la scoala cu toti profesorii, directorul, inspectorii scolari si cu parintii sa poata sa-si declare toti devotamentul fata de regim si baiatul sa inteleaga ce inseamna sa te porti corespunzator in societate si sa-si vada de scoala. Și atunci de ce vine securista asta de Carbunariu Gianina sa ne faca proces de constiinta ca l-am fi omorat pe saracu’ baiat cand noi n-am vrut decat sa-l ajutam?
Da, povestea elevului Mugur Calinescu incepe pe vremea lui Ceausescu, dar piesa despre el se incheie astazi, cu cei care i-au supravietuit, pasnicii ofiteri de securitate, azi convertiti in oameni de afaceri. Gianina Carbunariu valorifica textele acestor agenti ai securitatii asa cum le-au consemnat ei in dosarul de urmarire al “Elevului” precum si interviurile cu aceiasi ofiteri – documentare realizata cercetatorul Mihai Bumbes (azi mai cunoscut ca #unitisalvam). Cum devine un dosar spectacol si inca unul foarte viu?* M-a emotionat puternic sa stiu ca discursul elevului Mugur i-a apartinut cu adevarat; azi, aceleasi cuvinte suna mult prea normal dar spuse atunci au infipt un transplat de viitor intr-o lume cu mintea stinsa. Și n-am loc sa va mai zic despre polivalenta actorilor, de scenografia geniala (are o acuratete nipona, imi sopteste o prietena), de ritm si, din nou, despre securistii care ne asteapta pe toti la vot, ca e an electoral.
*Aflati la Teatrul Odeon