De Citit : Editoriale

Distante si lipituri

| 23 ianuarie

Sunt oameni care stiu oameni. Sunt oameni care stiu oameni care stiu oameni. Am un prieten care e la distanta de cateva telefoane de oricare alt om de pe Glob. Sau cel putin asta e impresia, sau cel putin asa ii place si lui sa creada.
La un moment dat, daca vreau sa vorbesc cu Obama, stiu ca prietenul meu, dupa cateva ore de telefoane, o sa-mi dea un mesaj cu numarul lui de mobil.
– Da’, vezi, sa nu-i zici ca-l ai de la mine sau de la Joe.
– Care Joe?
– Biden, frate. Auzi la el, care Joe?!
Da, mereu are grija asta cand imi face rost de un numar de telefon, de un contact sau cand imi spune o informatie: "Vezi, sa nu zici ca stii de la mine! Nu e nimic aiurea, dar asa…"
Despre el insusi stiu foarte multe lucruri, insa nimic care sa-l localizeze foarte bine, nimic care sa ma faca sa stiu de unde sa-l iau la un moment anume. El, chiar si printre freelanceri ar fi freelancer. Are colaborari, contracte de o luna, de doua zile, de cateva ore, consiliaza, primeste o bursa de o luna in Japonia, e mereu in miscare, ma suna de la Cluj sau din Londra doar ca sa-mi spuna ca s-a intalnit cu un amic comun pe aeroportul din Amsterdam.
Laurentiu, caci asa il cheama, dar sa nu-i ziceti ca stiti de la mine, e omul care face lipiturile lumii. E tipul care face ca lumea sa fie ceva continuu. Asa il vad, un supererou care intervine acolo unde, din lipsa unei mici informatii, a unei lacune neprevazute, a unei mici intamplari nefericite, lumea ar inceta, s-ar sfarsi ca un foc care se stinge pentru ca cel care trebuia sa mai arunce un lemn a adormit pilit.