Telefonul sună. Domnul Adam se uită la ceas, își mijește ochii și silabisește în gând numele apelantului, cu litere de-o șchioapă. Oftează. El trebuie să fie. Adam are 79 de ani și e mândru de asta. Oricum, altceva decât fatidicul 80. Viața e frumoasă. Și viitorul îi surâde. Ridică receptorul cu acel soi de resemnare încrezătoare în destin.
— Adame, tu ești? – începe o voce fonfăită, ca de la capătul pământului. Adam dă din cap.
— O dată te-am rugat și eu ceva și te-ai fofilat. Ți-am zis s-o anunți pe nevastă-mea, pe Mia, săraca, o știi, cum să nu, derbedeule, doar i-ai dat târcoale acu’ 40 de ani, crezi că nu știu, ți-a plăcut – i-ai zis asta lui Sterică, ăă, în 16 septembrie, erați la Katanga, la o bere și nu te-a răbdat sufletul, da’ ce, parcă tu ai suflet? N-ai. Așa mi-a zis biata maică-ta, să știi, da’ tu nici nu ai habar ce credea despre tine, niciodată nu te-a interesat îngerul de femeie care ți-a dat viață. Păi ce, tu ai dat vreodată viață? Ai luat, călăule, că, dacă nu eram prieteni de o viață, te lăsam dracului și îmi vedeam de viață. Bine zicea Mia, că îmi stric bunătate de carieră cu tine. Bine, adică zic că măcar atât, acu’ ai ieșit la pensie și nu mi-a păsat că ai avut-o de două ori cât a mea. Pricepi? Prietenia nu-i cum crezi tu, interes, zavistie. Nu, domnule, mai ții minte cum ai avansat peste noapte? Nu, cum să ții, ce tu ții vreodată la ceva? Eu ți-am pus vorba cea bună, la Slăvescu, de la cadre – și așa ai pășit tu în viață, pe urmă, firește, nu te-ai mai coborât până la mine, în birou, gata, domnul e prieten la alt nivel. Da’ am tăcut și te-am înțeles. Puteam să fiu eu în locul tău, te-aș fi cinstit ca pe un adevărat prieten. Ha, acum mi-aduc aminte că ai copiat după mine la teza de fizică și că ai luat notă mai mare. În loc să te ridici în fața profei, să spui clar: "Doamna, nu e drept, de la Milică am copiat!", te-ai dat lebădă și ai tăcut. Ha ha. Pe profa de fizică o chema Purcel Galina. Îți imaginezi? Da, ce voiam să spun? O dată te-am rugat și eu ceva, s-o sprijini pe Mia, sărăcuța, că nu se descurcă, că e de acum singură, că draci, laci. Cum, mă, să nu vii taman tu la înmormântarea mea? Halal prieten. Nu vreau să te mai văd. Dar sun-o măcar o dată pe Mia, canalie, și spune-i măcar o vorbă bună! Bine zicea Sterică: nu te baza, domne, pe Adam, că te lasă cu curul în baltă. Și așa a fost. Gata. Și vezi să nu-i faci ochi dulci că te văd!
Adam rămâne tăcut. Se ridică din pat, aprinde lumina și se așază la masă. Ia telefonul între degete și parcurge lista cu nume. Ajuns la cel al apelantului, caută rubrica "Info" și apasă comanda "Ștergere". Sunteți sigur? E. Apoi șuieră, printre dinți: "Și tu, Sterică, mare canalie." Dar pe Sterică l-a șters, oho, demult. Apoi se întoarce în pat, stinge veioza și, înainte de a adormi își stabilește traseul pentru mâine. Întâi un acatist, apoi o vizită la Mia.