De Citit : Editoriale

Hipster

| 01 aprilie

De ce se duc si ei.

E nevoie de o oarecare singuratate ca sa te poti primi in vizita. E ciudata lumea in care traim. E in asa fel randuita ca, aflandu-se printre oameni, putini se pot invita si pe ei insisi la banchet. Hipsterii sunt tinerii aceia care sunt toti exact la fel de originali. Printre putinii care mai au timp de ascultat muzica in sensul liceean, pustii cu ochelari de soare cu rama rosie si aplicatii de polaroid pe telefoane nu pot place ceva care a mai fost placut. Goana lor dupa nou e, daca vreti, coafura timpului. Ridicarea in slavi a noului, a ciudatului, a nemaifacutului este felul in care timpurile sunt cochete.

Asa am patit si noi, cei care am fost altcandva mandria lumii. Cand eram eu in liceu, aveam nevoie de libertate. Ne lasam plete si umblam in blugi jegosi, permitandu-ne rasfatul suprem de-a manca in praf, langa Teatrul Dramatic si unii langa altii, cate-o felie de pepene. Apoi au venit emo, copiii care isi strigau in doliu nevoia de emotii, de trairi, de frici si dureri. Si au plecat. Cu hipsterii, insa, lucrurile sunt mai alandala. Au o indaratnicie falnica de-a place ceva ce e prea placut de altii. Sunt aroganti cu orice om care se lafaie in rutina. Muzica de-acum doua saptamani e veche, o melodie care iti ramane-n cap e un virus, totul trebuie sa vina si sa plece repede, pana nu se acreste. Si cu toate astea, dragii mei, cad si ei in pacatul in care au cazut toate revolutiile. Se imbraca la fel, poarta aceiasi ochelari de soare, fac poze cu aceleasi efecte, se stramba la fel in aceleasi cluburi, asculta aceeasi muzica, vad aceleasi filme si au aceleasi ticuri. Pacatul originar al originalitatii.
Aurul e in nisipul viitorului, dar raul care-l spala vine din trecut.