De Citit : Editoriale

Nu-i

| 05 septembrie

Cartierul zace linistit in sudoarea amiezii. N-as putea spune cat e de cald. Grasii transpira, pe slabi ii iau racorile. Sa admitem, deci, ca omul in maieu care traverseaza strada e gras. A intrat in chioscul de vis-à-vis.
— Buna, Marcela, ia da repede la nen’tu un pet de bere.
— N-am, nene Aristide, raspunde rusinoasa patroana, ridicand ochi spasiti catre musteriu. N-am neam.
Clientul se tulbura. Se uita inciudat la raftul frigorific. Asa e. Nimic. Numai apa si sucuri.
— Biineee… – zice, nitel amenintator. Am sa te trec in catastif.
— Nu-i vina mea, nene! N-a venit masina de doua zile. Am dat telefon. Cica nu mai e voie alcool. De nicio culoare!
Aristide isi scarpina parul de pe piept, apoi se trage de lobul urechi.
— Hai ca esti proasta!
Iese si se indreapta decis catre sediul concurentei. Desi si-a jurat sa nu mai intre niciodata la Vasile, smecherul care l-a incarcat in caietul cu datorii.
— Buna, Vasile, zice, o bere rece, cu banii jos.
Vasile, cu un ochi inchis si oarecum innegrit de bataia luata in ajun de la consoarta, mormaie incurcat:
— N-am. Nu e bere. N-a venit masina. Nu se mai face bere. Lua-i-ar dracu’! Au dat lege astia, gata. Am belit-o, Aristica!
Aristide il priveste si, pe dinauntru, se infurie:
— Care astia? Ce, esti nebun?
— Nu e, ii raspunde Scolopendru, sprijinit de tejghea. Mai rau. Nu se mai fabrica nici tigari. Gata. De doua zile au inchis si fabricile de tigari.
Scolopendru, vagabondul, se uita cu tristete in pachetul mototolit. Mai are trei bucati si inghite in sec.
— O sa murim.
Aristide vede cu groaza ca au disparut pana si sticlele de visinata, rom, vodca. Si brichetele. Ciudat, disparitia brichetelor ii da sentimentul realitatii inconturnabile. Iese ca o vijelie si fuge, fuge, pana ajunge, doua strazi mai incolo, la magazinul universal. Intra si ramane blocat. O armata de baieti si fete umplu rafturile destinate alcoolului cu biscuiti, hartie igienica, sapunuri si pasta de dinti.
Aristide se retrage, curentat. Nu-i de gluma. Dar nu e bine deloc. Ce fel de gluma e asta? Brusc, setea il sageteaza. Mai intai in gat, apoi in stomac si, la urma, drept in creier. Porneste greoi si nefericit spre casa, cautand in memorie, ca intr-o ranita aglomerata, sticlele imprastiate prin casa. Undeva trebuie – si subliniaza hotarat cuvantul – sa mai fie ceva, cumva. Cand ajunge pe strada lui, amiaza lumineaza forfota unor straini in uniforma care infig afise pe toate portile. Si pe poarta lui e unul care scrie cu litere gotice: "Decret: Orice persoana care va consuma alcool va fi condamnata la moarte".
Setea il doboara. Uitand de orice prudenta, se sprijina cu capul de perete si urla:
— De ce? De ce? De ce?
— Luati-l! – se aude o voce metalica. Trebuie sa dam un exemplu. Taci, dracului, betivule!