Binecuvantata fii, ignoranta!
Pantofii cei noi, cu talpa usoara nu fac zgomot. Valeriu e foarte mandru de ei. Cu ajutorul lor, isi surprinde colegii si gura i se intinde pana la urechi cand ii vede tresarind si ducandu-si mana la inima. „Hai, ca nu muriti cu una, cu doua!“ Si rade, si rade… Desi e miezul noptii, a scapat mai devreme de la serviciu. Descuie poarta, striveste un gandac si intra in casa scarii. E un bloc vechi, cu scara-n spirala. Lumina se aprinde automat si el se opreste. Undeva, sus, o voce de femeie se cearta cu cineva. Incearca, politicos, sa-si astupe urechile, dar curiozitatea e mai tare decat el. Vocea indepartata ii e cunoscuta. Mai exact, melodia. E o melodie careia nu-i poate memora notele, dar ii stie toate armonicele. Urca tiptil, privind cu precautie, cine cu cine sa se certe pe scara lor, la ora asta? Vocea creste in intensitate, ecoul o rostogoleste, amplificand-o. Pai asta e o cearta amoroasa, isi spune incantat – si muzicianul din el se bucura. Pentru asta iti trebuie ureche absoluta. Dar cuplul de indragostiti nu apare in campul vizual, iar vocea barbatului nu iese din gaoace.
Brusc, recunoaste cuvintele, recunoaste vocea. E sotia lui, care vorbeste prea tare, la telefon, indaratul usii, un etaj mai sus. Usa aia subtire ca foaia de ceapa, prin care poti auzi rasuflarea celuilalt. Femeia trece de la o stare la alta cu viteza fulgerului. De la umilinta la furie, de la entuziasm, la dezamagire. Valeriu a incremenit, povarnit la perete. Exact asa se certau in urma cu cinspe ani, pe cand "se mai iubeau"… Apoi s-au casatorit, fireste. Si, cand spune in gand "dragoste", i se face rusine, de parca i-ar fi vazut aievea facand sex. Coboara tiptil. Se duce in colt, la chioscul deschis si prietenos, isi ia tigari. Fumeaza si asteapta sa-l sune ea, sa-l intrebe daca mai intarzie mult…