De Citit : Editoriale

Gandacii, cei mai viteji dintre gantraci

| 12 mai

Odata cu vestitorii primaverii, gandacii au inceput sa se buluceasca pe sub usa mea.

Insectele sunt la fel ca animalele, devin mult mai prezente cand se incalzeste. E si normal, nu trebuie sa fii expert in entomologie ca sa stii ca iarna nu te bazaie musca. Dar nu de muste e vorba, ci de gandaci. Atitudinea mea vizavi de gandacii de apartament se schimba in fiecare an. Violenta celor mici fata de insecte e binecunoscuta, fiind imortalizata de poeti faimosi in mici poeme pentru minori. Cine nu-si aminteste gandacelul care se plangea de stransoarea pumnului unui copil. Sunt aproape sigur ca pe masura ce omul imbatraneste, el se regaseste tot mai mult in gandaci, si-i tolereaza mai bine. Deja, la jumatatea vietii, ei mi-au devenit simpatici, dupa ce mi s-au parut, pe rand, fascinanti, interesanti, enervanti si dezgustatori.

De pilda, acum cateva zile am intrat in bucatarie si, pe jos, infruptandu-se dintr-o firimitura de franzela, era un gandac. Genul negru, serios, supravietuitor. Mare cat sa-l simti ca te darama cand se-ascunde sub laba piciorului tau. Lumina si pasii l-au speriat si a taiat-o, ascunzandu-se sub masa. Nu l-am vanat, dar i-am calcat, din greseala, pe firimitura. Dupa o vreme, m-am intors, iar el era tot langa particula turtita, clefaind nutrientii din 0.01 grame de aluat. Mi s-a facut mila de el. Firimitura aia era mica de ti se lua pe ciorap, iar pentru el insemna atat de mult. Era un amarat, cel mai amarat dintre toti amaratii, care manca de pe jos o chestie pe care un caine nici n-ar fi inspirat-o. A treia oara cand l-am prins halind tot de-acolo, i-am ocolit portia si l-am incurajat: „Mananca, ma, linistit“. Am simtit nevoia sa-l si mustrez: „Da’ sa nu te mai prind p-aici, ca-ti rup, in timp, picioarele“.