Citeam in Nature Neuroscience ca persoanele cu Pofta Schimbarii au o legatura neuronala accentuata intre amintiri si centrii de recompensa. Adica, pentru persoanele deschise la nou, memoria influenteaza mult mai puternic fericirea. Speculez eu, iesind din stiinta, ca aventurosii isi pretuiesc mai mult amintirile. Aparent ciudat pentru cei atrasi de viitor sa fie recompensati de trecut. Atunci cand te arunci cu capul inainte intr-un destin nou o faci cu fel de fel de riscuri. Te avanti intr-un viitor pe care nu-l cunosti deloc si, deci, nu-l poti controla. De ce o facem? Banuim pe de-o parte promisiunea fericirii. Daca nu suntem perfect fericiti acum si nu schimbam nimic, probabil nu vom fi niciodata. Dar aventura poate deveni tabiet si, alunecand imperceptibil in saturatie, ajungem sa nu ne mai bucuram de nimic. Si, hmmm, ne salveaza amintirile. Cu cat ne aventuram mai adanc in valuri, carora le zarim doar spuma, cu atat mai plina o sa ne fie camara memoriei, din care vom degusta mai tarziu.
Viata asta, in futurofilie (nu google-iti, l-am inventat), e opusul uneia la punct fix, plate, moarte, fara riscuri dar si fara amintiri. Noi, romanii, ca popor, nu avem legatura cu trecutul. Il doare pe alegatorul tip fix in cotul din propria palarie in ce credeam acum o suta de ani. Daca speculatia de mai sus e valabila, iar in Romania orice speculatie se intampla, pe roman n-o sa-l intereseze nici in ce-o sa creada maine. Flatline. Defibrilatiile vestului il vor lasa leguma si o sa lancezeasca intr-un prezent in care nu e multumit, departe de un trecut de care nu-i pasa, in fata cu un viitor care nu este.