Cand prietenii mananca din farfuria catelului
O casa e plina de ciudatenii. Ciudatenii insa pe care doar cei care locuiesc acolo le cunosc. Ca vizitator, ca musafir, te lovesti insa de ele.
Spre exemplu, totdeauna, pe peretele de langa usa de la intrare in baie sunt trei intrerupatoare, fiecare dintre ele duble, cu doua comutatoare deci, dintre care doar unul este cel care aprinde lumina in baie. Vreo patru nu merg nicicum, nu aprind nici un bec – sunt un fel de mostenire nefolositoare pe care o primesti de la cel care a locuit inainte acolo. Cand ai un musafir e foarte usor sa afli momentul in care merge la toaleta, pentru ca-l auzi apasand pe clapele intrerupatorului ca Richard Clayderman.
Apoi, nu e casa care sa nu aiba un prelungitor care nu merge, dar care ramane vesnic pe undeva pe jos prin camera.
Geamul de la bucatarie, un termopan de vreo sapte anisori, se deschide insa doar daca stii cum sa-l iei: mai intai ridici putin de el, tragi cu atentie, nici prea tare, nici prea incet, si-abia apoi, printr-o smucitura mai puternica, se deschide. Altfel, il vezi pe musafir cum trage vanat la fata de el in toate directiile si nimic.
In orice casa exista un scaun pe care nu sta nici unul dintre ai casei. A cazut cu el de vreo doua ori soacra, dar restul sunt avertizati in ultimul moment:
– Nu pe ala, nu pe ala, ca are un picior subred!
De ce nu-l arunci? Naiba stie. Nu te lasa sufletul, e ca si cum te-ai descotorosi de un schiop.
Il mai vezi pe cate un amic care te viziteaza ca-si pune ceva de mancare in farfuria din care-l hranesti pe Pip, dobermanul familiei, dar asta e, n-ai fost pe faza sa-l atentionezi. si-apoi, Pip e si el un membru al familiei.