De Citit : Editoriale

Cuba nu e o tara libera

| 05 august

Ciocu’ mic si canti cat vrei.

Am ajuns intr-o comuna care era sora geamana a uneia din Baragan. Dor Ma­runt sau, daca vreti, Fetesti Gara. Era cald, drumul care trecea prin centrul satului era asfaltat, in rest putin praf, iarba stinsa, un copac, si o cosmelie cu aspect de chiosc cu maruntisuri alimentare. Inchis, grilaj cu lacat vizibil la poarta. Insotitorul nostru a batut, cu dichis, la usa. Am intrat, dupa o asteptare rezonabila, prin curtea din spate, intr-o camera seaca, cu trei scaune, o masa si o scrumi­era, toate obosite. A aparut o femeie, cu intrebari de gazda, am acceptat un suc ieftin. Am tras de el cam o jumatate de ora. Cand s-au linistit, au venit toti. Erau vreo zece lideri ai Aliantei Nationale a Agricultorilor Independenti din Cuba. Ii deranjaseram in plina intalnire clandestina.
Regimul Castro ii urmarea pentru ca ei propuneau solutii alternative pentru Cuba. Aveau un lider, un barbat care a plans de emotie cand ne-a vorbit. Era prima oara cand comunica cu cineva dintr-o alta lume. "Va rog, spuneti-le oamenilor din tara voastra ca existam“. Apoi ne-au luat cu ei la o ferma izolata undeva in Baraganul lor. O insula de umbra intr-o mare de cereale. In curtea haciendei, marca socialismului era un tractor deprimat, dar era contrazisa de optimismul unui clan foarte latin: pustime rebela, femei curioase, doi trei barbati fumatori si mucaliti. La un moment dat, s-a facut liniste. Atunci am observat conacul batos dintre copaci si pe batrana care se apropia de noi. Era mama tuturor si avea peste 80 de ani. Stia ca politia ii avertizase ca daca indraznesc sa-si organizeze congresul acolo, casa va fi stearsa din existenta cu buldozerele. Am intrebat-o daca nu ii e frica. A raspuns foarte concis: "Am pornit? Mergem inainte“. A zambit cand a spus "adelante“ si am simtit ca am energie cat sa lansez o naveta spatiala. Nu pot sa merg la concerte cu muzicanti cubanezi. Nu inca.