De Citit : Editoriale

Cand vine ursul la Sinaia

| 01 septembrie

Poem in proza
Ma gandeam sa scriu o poezie de noapte despre momentele in care vine ursul la Sinaia. Ursul la Sinaia, cel putin in zona in care stau eu cand ma duc, apare un an si trei nu. Nu e intampinat de turisti, care n-ar sti ursul nici daca ar parca langa ei. Vorbesc de localnici, care si-au perfectionat metode prin care incearca sa-l intimideze.
Sunt ani cu urs si ani fara urs, iar cand sunt cu urs, localnicii isi iau baltagele si cainii la plimbare prin padure. Ultima data cand a venit ursul la Sinaia, a fost atmosfera, nu gluma. Sa fi fost vreo patru noaptea. Cand vine ursul, toti cainii pe un perimetru de un kilometru incep sa latre. Si latra sec, ritmic, fara pasiune, fiindca nu le trece nimic pe langa gard, dar simt monstrul si-i vorbesc. Oamenii ii aud, si-n bezna aia, incep sa arunce cu pocnitori. Cica ursii fug de pocnitori desi, ma gandesc eu, niste artificii ar fi mai ingrozitoare. Dupa ce termina cu pocnitorile, sinaienii invatati cu padurea incep sa chiuie si sa fluiere, speriind maiestuosul blanos cu smecherii de nunta. Nu inteleg de ce unui urs i-ar fi frica de suieraturi.
De pocnitori inteleg, dar suieraturile mai mult m-ar enerva si le-as pune cate o laba pe buze fiecaruia dintre infricosatorii astia de petrecere. Trebuie sa va imaginati si contextul. E noapte, nu vezi o boaba, toti cainii urla ca la salvare, se mai aude din cand in cand o pocnitoare ca de revelion si un chiot ca de nunta.
Cred ca tocmai eclectismul asta ii innebu­neste pe ursi si-i trimite inapoi in padure, la liniste si calm. Io n-am cum sa plec, ca nu sunt urs. Dar mi se pare misto ca de fiecare data cand apare ursul, se starneste mini-revelionul. Si asta doar ca sa nu le haleasca gunoaiele. Nuntasi zgarciti!