De Citit : Editoriale

Animale insecticidivore

| 23 iunie

De cand ma stiu ca locuiesc in coltul asta janghinos de Capitala, am avut probleme cu tantarii.

Am redactat pe larg, in mai multe ocazii si publicatii, despre inerentele frictiuni care s-au produs intre mine si bestii cu trompa care-mi intepau insomniile. Am avut tantari si toamna, si vara, dar mai ales atunci cand primavara si iarna inca se imbranceau. Primele zumzaituri din casa erau mereu tantaroii fragili zamisliti din apropierea cu Dambovita, din vegetatia puturoasa din fata balconului sau chiar din beznele gaunoase ale subsolului blocului. Ii uram si din cauza lor m-am intepat in pioneze, mi-am fript degetele prin prize, m-am pocnit peste pleoape si am cumparat peste masura de multe holzsuruburi. Prima oara in cinci ani, n-am avut tantari pana aseara si doar e sfarsit de iunie. Un miracol. Sa fi fost de vina vremea, criza, luna, vara?
Raspunsul mi-a venit intr-o noapte cand ma intorceam acasa pe bicicleta. Era 3 noaptea cand, pe partea dreapta a soselei din preajma blocului meu, un grup de patru mogaldete albe raspandeau o ceata alba dintr-o cisterna. Erau imbracati in alb iar mastile si combinezoanele ii faceau sa para niste apicultori din viitor. Nici unul n-a schitat vreun gest cand am trecut prin voalul lor de ceata. Nu stiu de ce, am crezut ca o sagetare prin fumul lor m-ar racori ca un spray de vara. N-a fost asa. Era un fum cald si inecacios, nici pic de vapor ci doar uscaciune. Stropeau cu insecticid. Iar odata cu scoarta de artar, si pe mine. Am ajuns acasa deprimat, convins ca-mi ticaie ceasul. Inghitisem ceva ce omorase 8 generatii de larve. Pe de alta parte, ieri au aparut tantarii, la nici trei saptamani de cand ma scaldasem in insecticid. Deci poate mai am o sansa.