De Citit : Altele

Psihedelic 23

| 10 iulie

Îmi pun o bucăţică de carne lîngă legume şi intru în acelaşi separeu ca ieri dimineaţă. „Telefonul!” Îl caut prin buzunarele halatului, nu-i, sigur a rămas în cameră, trebuie să o sun pe Cora, las farfuria acolo, cu tacîmurile în dreapta, pe şerveţel, să-şi dea ăştia seama să nu debaraseze, şi alerg spre lift. În hol dau peste unu’ care mi-a fost coleg în liceul militar, Zaharia, „numai de-ăsta n-aveam chef acum, era fraierul clasei, îi furam mîncarea şi îi vindeam pantalonii de camuflaj, abia apăruseră, se dădeau bine, îi căutau toți vînătorii”, ne pupăm, n-am timp de el, îi zic că trebuie să ajung rapid sus, o dreg că vreau neapărat să vorbim, şi că îl aştept la etajul unu, că stau chiar în camera din faţa liftului, mai zice ceva, eu insist că vreau să ne vedem, dar că acum e imposibil, mă grăbesc rău, şi o iau la fugă pe scări. Douăşpatru de trepte fix din unşpe paşi, ultimul, cu dreptul, a fost peste trei trepte. „Drace, nu-i asta uşa, e la etajul următor, i-am zis greşit ăluia!” Bine că-i liftu’ aici! La cel din dreapta uşa mi se închide-n nas, nu mai apăs să nu-i întorc p-ăia, nici mie nu mi-ar plăcea. Rămîn şi îl chem pe cel din stînga, se adună lume, vine tot în dreapta, pînă să fac trei paşi, se urcă unii, se-nchide, şi pleacă. Mă dau iar în față la ăla pe care l-am chemat. O isterică bate-n uşă, liftul vine, se deschide, mă dau în lateral să fac loc, aia e înaintea mea şi se bagă, strig s-aştepte şi intru ultimul. Îi mulţumesc. Apăs pe doi, pleacă, fata voia la recepţie, îi zic că urc doar un etaj şi zîmbeşte cu înţelegere. „Rahat! Am apăsat pe doi-ul de compunere de la numărul zecilor, sînt pîn-la nouă.” Celelalte de la unu la zece sînt în stînga. „Căcat, n-au buton de anulare!”. Apăs pe doi şi îi ating ușor umărul. Tresare. Liftul prinde viteză. Oraşul se vede de sus iar mie nu-mi place înălţimea. Se-opreşte brusc. După cîteva minute în care nu reacţionează la nici o apăsare, aerul deja e cald și nu ne-ajunge. Ridicat pe vărfuri, caut găurile de aerisire din tavan Nimic! Pereţii par din plexiglas transparent, sigur nu-s din sticlă. Din loc în loc cîteva spărturi superficiale, doar la stratul din interior. Or fi încercat şi alţii să-l spargă. „Ah! Zaharia îmi spusese că dacă vreau să merg la meci, stadionul e în faţa hotelului, la cîteva sute de metri, să-i dau şase lei că are un bilet în plus. Cred că fraierul a rămas fără bani, la naiba, mai sînt doar douăzeci de minute şi se termină. M-aş fi dus să-l văd pe Alibec.”

Vînd droguri.

* * *

Cezar PÂRLOG este publicist și scriitor. Ultima carte apărută, „Ce mult te-am iubit!”, Editura Libris Editorial,