Reclamatie
Cezar PARLOG
De juma’ de ora la serviciu. Luat pulsul la toate. O buna-dispozitie de origine neclara. Ar merge o gura de vin. Torn in ceva mat, sunt şefi ce dau navala, fara sa bata politicos la uşi – oare mama lor, in cei sapte ani de acasa?… Inchin pentru inspiratie, noroc, sanatate, ridic si dau sa trag spre masea. Inexplicabil, pur si simplu nu pot. Incerc iar. Nimic! Cu zgomot de fisa cazuta, desteptat subit dupa ce o perdea grea si plina de praf se ridica de pe „putinul creier”, (citat din fosta sotie, dosar 23, tribunalul B), ma luminez ca un Arhimede din cada lui: asta-i! Ieri, in instanta, am avut un martor, baiat bun in felul lui. Printre altele, ca sa ma scoata basma curata, m-a caracterizat ca „om serios, serviciu bun, nu bea…”. Hopa! Si asta s-a lipit cu cel mai bun adeziv, Picatura sa traiasca! de constiinta personala. Iar ea, neroada, nu ma lasa sa savurez ceva rece si racoritor, tihnit si intr-un birou deja prea cald. Incerc cu vorba buna. Nimic. Ajung la o lupta corp la corp, karate si jiu-jitsu. O pregatire de artilerie si declansez ofensiva generala conform instructiunilor militare in vigoare si respectarea normelor de drept umanitar; de la distanta indicata arunc grenazile de mana, apoi, cu baioneta-n arm’, lopatica de infanter in dreptul inimii si strigate de ura, atac liniile inamice. Rezultat nul. Dezamagit dar nu dezarmant, militarul roman nu renunta niciodata, intr-o sclipire de inteligenta, pun mana pe telefon, formez numarul martorului meu, cer agresiv condica de reclamatii si ma plang de cele intamplate, pe care am grija sa le pun doar in carca lui. Surpriza placuta: il prind intr-o buna dispozitie, cine stie, poate dupa un paharel, si inainte de a-l recuza ca martor la infatisarea de ieri de la tribunalul din B., nevrand a-mi da satisfactia unui propriu succes, isi reconsidera singur pozitia, intr-un soi de sepukku, isi reface pledoaria si-mi da astfel dezlegarea si dreptul sa beau un binemeritat pahar de vin. Hai noroc!