De Citit : Știri

Thriller-ul lui Almodovar, La piel que habito, proiectat in premiera in cadrul Les Films de Cannes a Bucarest

| 04 octombrie

La piel que habito, filmul pe care Pedro Almodovar a ezitat sa-l trimita la Festivalul de la Cannes, de teama ca intorsaturile complet neasteptate ale povestii vor fi dezvaluite de presa inainte de lansarea in cinematografe, va rula in premiera in Romania, la a doua editie a evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 20 octombrie).
Thriller-ul cu accente horror La piel que habito / The Skin I Live In ii reuneste pe Almodovar si Antonio Banderas la 21 de ani dupa ce acesta din urma a jucat in Hable con ella.
Publicul romanesc va avea ocazia sa vada mult-asteptata pelicula, pentru prima data, in cadrul a doua proiectii, la Cinema Studio si Noul Cinematograf al Regizorului Roman.
Scenariul scris de cineastul spaniol are ca punct de plecare romanul „Tarantula”, de Thierry Jonquet. De 12 ani, de cand sotia sa a fost desfigurata intr-un incendiu de masina si s-a sinucis, doctorul Robert Ledgard (Banderas), un eminent specialist in chirurgie plastica, lucreaza la un experiment revolutionar care il obsedeaza: un nou tip de piele, artificiala, rezistenta la arsuri, care ar fi putut-o salva. Dupa studii si experimente indelungate, reuseste sa o creeze, insa are nevoie de trei lucruri: lipsa totala de scrupule, un cobai uman si un complice.
„Un horror fara tipete si sperieturi”, cum l-a descris chiar Almodovar, bizarul „La piel que habito” reia majoritatea temelor care au dominat filmografia celebrului regizor in ultimii 30 de ani, de la devotiunea materna si identitatea sexuala, la razbunari si obsesii. Alaturi de Banderas, apar frumoasa Elena Anaya, Marisa Paredes, Jan Cornet, Roberto Álamo, Eduard Fernández si Blanca Suárez.

Filmul din competitia oficiala a festivalului de pe Coasta de Azur este doar unul dintre titlurile grele din programul Les Films de Cannes à Bucarest. Tot in premiera, spectatorii vor putea viziona „Elena”, cea mai recenta productie a regizorului rus Andrei Zviaghintev (Leul de Aur la Venetia pentru „The Return”). „Elena” a obtinut Premiul special al juriului sectiunii Un Certain Regard, in mai anul acesta.
O drama despre alegeri morale si sacrificii, pelicula o are ca protagonista pe sotia docila a unui om bogat, care-si intretine fiul somer dintr-o casatorie anterioara. Atunci cand sperantele sale ca o parte din avere ii va reveni ei se naruie, Elena se mobilizeaza si pune la cale un plan.
Un alt film proiectat pentru prima data in Romania este „Play”, in regia lui Ruben Östlund („The Guitar Mongoloid”, „Involuntary”), recompensat cu premiul Coup de Cœur al sectiunii Quinzaine des Réalisateurs, la Cannes 2011. Pornind de la cazuri reale, „Play” se joaca in mod deliberat cu prejudecatile si cu asteptarile spectatorilor. In centrul orasului Gothenburg, din Suedia, o gasca de baieti de 12-14 ani a jefuit alti copii in vreo 70 de imprejurari, intre 2006 si 2008. Micii hoti aveau o schema elaborata care nu implica violenta fizica, ci jocuri de rol si retorica „de cartier”.
Anul acesta, la Les Films de Cannes à Bucarest, spectatorii vor putea viziona, in premiera, si filmele „Le Havre”, in regia lui Aki Kaurismäki (premiul FIPRESCI la Cannes 2011), „Arirang”, autoportretul lui Kim Ki-duk (Marele Premiu al sectiunii Un Certain Regard), „Route Irish”, al lui Ken Loach, despre razboiul din Irak.

Laureatul cu Palme d’Or, „The Tree of Life”, in regia lui Terrence Malick – cu Brad Pitt si Sean Penn pe afis – va avea una dintre putinele proiectii in Romania, pentru ca pelicula nu va rula in cinematografe. In program se vor regasi si „Melancholia” lui Lars Von Trier, pentru care Kirsten Dunst a primit trofeul de interpretare feminina la Cannes, sau „Midnight in Paris”, savuroasa comedie a lui Woody Allen.
Totodata, la 35 de ani de la premiera lui „Taxi Driver”, laureat cu Palme d’Or in 1976, Les Films de Cannes à Bucarest aduce filmul-cult al lui Martin Scorsese in Romania, in versiune restaurata, in cadrul unei proiectii-eveniment. In anii comunismului, filmul cu Robert De Niro a circulat, clandestin, pe casete VHS. Spectatorii care se prezinta in seara proiectiei cu un „Taxi Driver” pe o astfel de caseta veche au intrare libera.
Celelalte filme si evenimente din festival vor fi anuntate in zilele urmatoare. Programul Les Films de Cannes à Bucarest va fi disponibil, in luna octombrie, pe site-ul www.filmedefestival.ro.