De Citit : Știri

BBC Earth își extinde prezența globală în Europa Centrală și de Est

| 14 aprilie

14 APRILIE 2015: BBC Worldwide a lansat astăzi noul său post de televiziune BBC EARTH în România.
BBC EARTH va fi accesibil astăzi pentru prima oară publicului român prin intermediul platformelor RCS/RDS DIGI, Telekom și Digital Cable Systems (DCS).
Ambițiosul plan de lansare al brand-urilor globale BBC Worldwide vine ca urmare a recentului debut BBC EARTH și al brand-ului de divertisment factual BBC BRIT în Polonia – care va transmite, de asemenea, și în țările nordice – și BBC FIRST, un program de televiziune tip dramă lansat în Australia în luna august a anului trecut.
BBC EARTH difuzează conținut premium non-fiction, de la serialele uimitoare de istorie a naturii pentru care rețeaua BBC este recunoscută la nivel mondial, până la documentare explozive, pline de adrenalină, care oferă perspective noi și surprinzătoare asupra planetei. Titlurile de lansare includ: Life Below Zero, Life Story, Human Universe și Operation Wild.
“Știm că telespectatorii din Europa Centrală și de Est iubesc programele noastre de divertisment factual premium. Odată cu lansarea BBC Earth suntem deosebit de încântați că putem aduce peisaje, povești și personaje uimitoare din lumea naturii direct pe ecranele publicului din România”, a declarat Paul Dempsey, Președinte Piețe Globale, BBC Worldwide.
Începând cu luna aprilie, BBC KNOWLEGDE devine BBC EARTH, beneficiind de o investiție sporită în conținut nou și difuzat în premieră.
Lansările viitoare ale noului brand global vor fi comunicate la momentul potrivit.
Despre BBC EARTH.
BBC EARTH este un brand factual global care își propune să inspire publicul din Marea Britanie și din întreaga lume cu peisaje, povești și personaje incredibile din lumea naturii. Din punct de vedere comercial și internațional, brand-ul este gestionat de BBC Worldwide, divizia comercială a BBC. Încă de la lansare, brand-ul s-a dezvoltat prin mai multe platforme de televiziune, evenimente live, social media, atracții turistice, lansări și proiecții în cinematografe și online pe BBC.com. Din 2015, brand-ul BBC EARTH va lansa la nivel internațional o serie de programe noi, menite să-i ofere publicului conținut factual premium.
Despre BBC Worldwide. BBC Worldwide este principala divizie comercială a British Broadcasting Corporation (BBC). Viziunea sa este de a crește brand-urile, publicurile, încasările și reputația BBC în lume. Acest lucru este atins prin investițiile în continut și prin comercializarea și difuzarea acestuia de către BBC la nivel global, în acord cu standardele și valorile BBC. De asemenea, businessul promovează la nivel global creativitatea britanică.
În 2013/2014, BBC Worldwide a generat profituri de 157,4 milioane de lire sterline, vânzări de 1.042,3 milioane și a returnat 173,8 milioane de lire sterline către BBC. Pentru informații detaliate cu privire la performanța BBC, vă rugăm vizitați website-ul: http://www.bbcworldwide.com/annualreview
bbcworldwide.com
twitter.com/bbcwpress