De Citit : Editoriale

Festin muzical la un festival de film

| 10 noiembrie

La Astra s-a cantat pana s-a dansat.

Spatiul ales pentru festivalul interna­ti­onal de film documentar a fost Casa de Cultura a Sindicatelor din Sibiu. O cladire mostenita cu tot cu atmosfera de epoca din anii in care sindicatele existau ca sa apere drepturile dictatorului. Alegerea nu e rodul sado-masochismului organizatorilor ci, pur si simplu, Sibiul are cel mai mare festival de film documentar din estul Europei inainte de a avea un cinematograf pentru un festival. Sala este singura mai incapatoare. Holurile ei reci au devenit, pe masura ce festivalul a crescut, un spatiu de intalnire tot mai fierbinte pentru publicul fan de documen­tare.
Evident, golul monumental, de cripta comunista, este, de obicei, spart de o sumedenie (poate chiar prea multe) ecrane pe care sunt proiectate secvente din filme si imagini din festival, de mobilierul de cafenea si de indispensabila sursa de bere rece. Ca sa-i consolideze destinatia de agora, gazdele au adaugat tot aici, in uriasul hol, muzica live. Aici am ascultat, si mult timp nu mi-am dat seama ca e vorba despre un concert, Orchestra Elastique, un grup care a cladit un spatiu discret, ezoteric folosind instrumente neconventi­onale – acordeon de picior, Theremin, cello etc. Dantela atmosferica pe care au crosetat-o britanicii a fost pulverizata sambata seara cand anostul hau de beton a fost topit de coliziunea a doua trupe de romi: Fanfara Transilvania (Cugir) si Dikanda (Polonia). Alamurile celor noua-zece transil­vaneni au incalzit publicul pentru polonezii care aveau doua soliste (voci, acordeon) insotite de vioara, chitara, baterie – adica fix instrumentele pe care nu le au cugirenii. Va dati seama ca de la jumatatea concertului propriu, Dikanda avea vreo 15 muzicieni. Lasa ca romii polono-cugireni s-au armonizat perfect, sa vezi ce agitatia dracului a izbucnit in sala de parca ar fi dat in clocot nu numai publicul ci si dictatorul, acolo in cazanul lui.