De Citit : Editoriale

Un naufragiu aproape reusit

| 14 noiembrie

Primarul il vizitase de cateva ori.
Ce cauta barca asta in mijlocul orasului?, l-a intrebat unul dintre cei doi gardieni publici. Va fi un magazin de carti. Un… anticariat, a raspuns Vlad Parzan si a scos, dintr-un buzunar al hainei, autorizatia. Cat s-au uitat gardienii in ea, tanarul a fixat barca pe caldaramul strazii pietonale Posada. Gardienii i-au inapoiat hartia si s-au carat. In cateva zile, barca plina de carti a lui Vlad “naviga” in ziare, pe la televiziuni si devenise punct de atractie pentru locuitorii oraselului. Cine nu facea poze, intra in vorba cu anticarul si il felicita pentru originala idee. El recunostea ca se inspirase, ca vazuse o chestie asemanatoare prin Belgia, dar asta nu mai conta: dadea interviuri, zambea la camerele de filmat, la toti cei care voiau ceva de la el. Carti de luat pe insule pustii. Asta isi scrisese pe barca mostenita de la bunica-su, pescar din Delta, cu vopsea albastra. Si cu efect, fiindca majoritatea oamenilor nu pleca cu mana goala, ci cu un op, doua, trei, ba chiar cu cate-un brat. Chiar daca barca era tixita cu carti, Vlad stia cu ochii inchisi unde avea fiecare titlu. Insa cu adevarat formidabil era faptul ca dadea impresia ca citise un vapor de carti. Stia totul despre autori mari si mici, despre volume celebre ori necunoscute, despre edituri, editii, prefete, ingrijitori de colectii. Barca lui intrase in circuitul turistic al orasului, il vizitase de cateva ori si primarul, isi facuse o multime de amici printre cititori si trecatori, era simpatizat si admirat, devenise o legenda urbana.
In dimineata zilei de 3 septembrie, cand a venit sa-si deschida anticariatul, Vlad a ramas interzis: barca lui era plina cu apa, iar cartile se umflasera ca niste gogosi. Gardianul care a scris procesul verbal de constatare i-a soptit: Lasa, domn’le, bine ca nu i-au pus foc!