Adrian Lustig si Sergiu Nicolaescu mai demonstreaza o data ca sunt inepti ca umoristi.
In comedia satirica Ultimul corupt din Romania – o continuare la Poker din 2010 –, tehnicile scenaristului Adrian Lustig si ale regizorului Sergiu Nicolaescu au devenit ceva mai putin jegoase (de data asta, macar n-au mai pus-o pe Jojo sa mimeze placerea sexuala in timp ce e pipaita sau chiar brutalizata de barbati cu varsta si cu fizicul unui Valentin Teodosiu sau Horatiu Malaele), ramanand insa provinciale, expirate si bazate pe prezumtii insultatoare cu privire la inteligenta publicului vizat. Un exemplu de prezumtie de felul asta, la nivel de scenariu: s-ar parea ca nu exista sursa mai sigura de haz decat un accent moldovenesc, cu posibila exceptie a unui accent unguresc. Inca un exemplu, implicand de data asta si regia: pentru Nicolaescu, nu e suficient ca asezarea actorilor la o masa sa parodieze Cina cea de Taina – ei trebuie asezati sub un tablou reprezentand chiar Cina cea de Taina, iar unul dintre ei trebuie pus sa citeze din Iisus pe acorduri de orga.
Ce-i mai jalnic? Zahariseala calambururilor lui Lustig (de pilda, unei remarci despre munca la negru i se raspunde cu una despre discriminarea rasiala; sau pestele pomenit in mod repetat de o fosta prostituata se dovedeste a locui intr-un acvariu) ori zadarnicia credintei lui Nicolaescu in eficienta semnalelor sonore gen wah-wah-wah-wah-waaaaah?
Rudimentaritatea mijloacelor (accente, aluzii onomastice, laitmotive comportamentale) prin care Lustig isi construieste personajele ori incapacitatea lui Nicolaescu de a face altceva (acel „altceva“ numit si „regie“) decat sa inregistreze pe pelicula eforturile actorilor de a scoate haz din piatra seaca?