De Citit : Editoriale

Regele plictiselii

| 12 septembrie

Necazul cu lumile paralele e ca se intalnesc de pomana.

Se plictiseste de moarte la scoala. Sta si se uita pe fereastra, cauta in banca, rastoarna bilele-n buzunar, vaneaza musculitele atrase de magiunul intins pe manerul ghiozdanului, numara firele de par – saten, lins si rar – al colegei din fata, Virginica. Plictiseala inainteaza ca melcul. Nimeni nu-l cheama la tabla, nimeni nu-i cere sa fie atent, nimeni nu-l intreaba nimic. Toata scoala stie ca el nu e de aici, dar nici de dincolo. Printr-o intelegere tacuta, directorul, invatatoarea si parintii au decis ca va trece clasa si va absolvi. Sa nu tulbure pe nimeni. Si nimenu nu-l va tulbura pe el. N-a zis niciodata o, i, oi, sau b, o, i, boi. N-a mazgalit betigase si cerculete. Caietele si cartile lui sunt neatinse de pix, creion sau cerneala, desi sunt pline de unt, firimituri, ate sau sarmulite. A acceptat tacut sa se plictiseasca cele patru ore nesfarsite. Colegii care se paruiesc, se incaleca si urla toata recreatia il lasa in pace, de parca ar fi ciumat. La inspectii e ascuns sau i se proptesc caiete straine sub nas, sa se vada ca toata clasa munceste de zor.
Au vrut sa-l puna in fundul salii, langa cuier. A fost singura data cand a protestat energic. Asa ca l-au lasat in spatele Virginicai, la fereastra. Daca se plictiseste, sa fie cu folos. De acolo, vede primavara, lieralmente, cum cresc frunzele sau, toamna, cum cad. Numara, intr-o matematica necunoscuta, norii de pe cer si redeseneaza, intr-o geometrie neinventata, siruri de pasari, plase de paianjen si stropi de ploaie. Ca acum. Ploua indesat, rapaie-n geamuri. Ochii lui fug parca dupa toti stropii. Tocmai atunci, invatatoarea domina clasa, cu vocea ei muzicala: "Ei, copii, cat fac unu si cu unu?" Brusc, baietelul lumineaza la fata si spune incet, atat de incet ca nu-l aude nimeni: "Un milion trei sute de mii, fix."