De Citit : Editoriale

Reclama

| 25 ianuarie

Clama in real

Acum sase – sapte ani, cand abia lansam Guerrilla, ne strofocam creierii in interminabile sedinte de brainstorming. Au iesit atunci, din energia asta, vorbe care au ramas in cultura, campanii care au adus premii si sute de mii de zambete. Intr-una din seri, vorbeam despre un posibil spot tv. N-a fost sa fie niciodata. Buget. Ma gandeam sa „vada“ camera doua masini in trafic. Se opresc la semafor. El o priveste cum canta incet din buze, mai mult mormaind, muta din cauza geamurilor dintre ei.

Ea il observa. El incepe sa cante aceeasi melodie, intr-un murmur perfect sincronizat. Camera „intra“ in ambele masini unde amandoua radiourile erau pe Guerrilla. Povestea continua, dar ati prins ideea. Acum va las cu un mesaj primit astazi, perfect real: „Salut, Dobro! Azi de dimineata in timp ce conduceam spre munca va ascultam ca in fiecare dimineata. In direct erau 2 Andrei (voi i-ati numit Catalin si Matei daca nu gresesc). Din cauza unei glume d’a voastra am inceput sa rad si am intrat cu masina in cel din fata mea (prima data cand sunt implicat intr-un accident), in urmatoarea secunda aud in radio „Stati ca tocmai ce a intrat unu’ in mine!“. Tin la masina mea ca la ochii din cap, 4 ani am muncit ca sa strang banii sa mi-o iau, dar mi s-a parut atat de tare situatia incat am trecut extraordinar de usor peste accident iar in momentul cand am realizat ca tipul asculta radio Guerrilla mi-am zis ca e o persoana ok si nu o sa am probleme. Sa ai o zi faina! Te salut! Cu stima, Alexandru“.
Alex, esti un vis devenit realitate. Cand o sa ma gandesc cine ne asculta, o sa te vad 🙂