Filmul american al momentului (si poate chiar al anului) nu e la cinema, ci la HBO.
Cel mai bun film american lansat pe ecranele noastre in ultima vreme nu ruleaza pe marile ecrane, ci este difuzat de HBO, in episoade saptamanale de cate o ora (lunea, de la orele 20:00), in lunile septembrie-octombrie. E vorba despre miniseria Mildred Pierce, in regia lui Todd Haynes, o traducere filmica extrem de meticuloasa a unui roman (din 1941) de James M. Cain, care spune povestea (vazuta de Cain ca una clasic-americana) a ridicarii si a declinului unei self-made woman in timpul crizei economice din anii ’30.
E povestea unei emancipari care ramane incompleta, cu rezultate tragice: desi propria ei ascensiune poate servi drept o confirmare partiala a mitului cum ca societatea americana nu e una rigid stratificata – prin munca grea si spirit de intreprindere, oricine poate ajunge oricat de sus pe scara sociala –, Mildred (Kate Winslet) nu inceteaza sa se inchine tocmai la acele valori aristocratice din perspectiva carora munca ei pe branci, in industria alimentara, la construirea unui mic imperiu de fripturi si tarte, o condamna la inescapabila si nemantuibila vulgaritate; valorile astea i le inculca si fiicei sale, cu rezultatul ca aceasta – devenita o diva de opera, adica o aristocrata – ajunge sa nutreasca pentru ea un dispret devastator. Pus in scena de Haynes intr-un stil clasic-hollywoodian mai subtil si mai nuantat decat al oricaruia dintre filmele care au luat Oscarul in ultimii ani, spectacolul acestor doua patologii incestuous imbarligate – a mamei si a fiicei –, hranindu-se una pe alta, ofera, in acelasi timp, satisfactiile elevate ale analizei psiho-socio-ideologice de mare finete si satisfactiile primare ale melodramaticului gotico-tabloido-operistic.