De Citit : Editoriale

Multumesc Romania.

| 18 decembrie

Sunt revoltat. Nu ma deranjeaza ca altul are si eu nu. Ma deranjeaza ca statul i-a permis lui sa aiba si mie nu. Ma deranjeaza ca statul nu mi-a spus de la inceput sa ma las dreacu’ de scoala daca vreau sa duc o viata linistita. Ma deranjeaza ca nu am avut niste parinti care sa-mi fi spus “du-te ma in mortii ma-tii la furat, ca-ti bag cartea aia pe gat daca te mai vad cu ea in mana”. Ma deranjeaza ca statul ii permite unuia cu patru clase sa duca un trai mult mai linistit decat al meu. El are un trai linistit oricum, ca nu are niciun fel de dilema. In nimic din viata lui. El e sigur. Si mai ales sigur ca “asa e treaba”. Dar pe mine ma deranjeaza. Ma deranjeaza ca am facut niste ani de liceu, niste ani de facultate, niste ani de masterat, niste ani de doctorat si merg intr-o masina japoneza luata second-hand. Nu ma deranjeaza ca “el” merge in….orice altceva mult mai scump, mult mai confortabil, mult mai sigur. De fapt, nici macar nu ma deranjeaza masina mea, e foarte buna asa cum e. Chiar e. Si are tot ce-mi trebuie. Dar ma deranjeaza principial. Iar exemplul cu masina este doar un exemplu. El se poate transforma in orice lucru ce tine de material (calatorii,case, placeri, cadouri pentru copii, orice). Si asta ma deranjeaza. Ma deranjeaza ca opreste masina pe marginea soselei si coboara in trening sa ii arate copilului o bucata de porc proaspat taiat. Si de fapt el poate sa faca ce vrea, dar ma irita si ma deranjeaza ca progenitura lui va creste cot la cot cu progenitura mea. Copilul lui n-are nicio vina. Dar nici al meu. Nu e vina copilului ca parintii lui sunt niste oameni cu cefe late (sau dupa caz, cu muschi) care se imbraca duminica in trening sa mearga la mol la starbacs, care prefera sa-i dea tuica “ca n-are nimic, nu strica” in timp ce tine galeata la gatul porcului taiat sa-l scurga de sange si el va creste in aceste exemple. Nu e vina copilului. Dar nici a copilului meu. Ca nu vreau sa vada asa ceva. Si nu vreau sa schimbe pareri (ca nu prea va avea ce sa schimbe) cu copilul lui. Pentru ca “el” are bani. Pentru ca pe “el” statul l-a lasat. I s-a dat voie sa evolueze fara scoala. I s-a permis sa castige nu bine ci foarte bine. Dar nu asta ma deranjeaza. Pentru ca stiu oameni care sunt atat de buni si de muncitori in meseriile lor incat ar fi ciudat sa nu castige. (ei activand in chestii care tin de mecanica, de electrica, de electronica, etc). Ce ma deranjeaza este ca statul nu mi-a spus de la inceput ca nu voi avea sanse atat de mari cu cacatul meu de scoala. Ce ma deranjeaza este ca la pensie, in caz ca voi avea, statul ma va recompensa cu vreo doua sute de euro pe luna din care va trebui sa-mi iau mancare, medicamente, sa-mi platesc apa, gazele, telefonul, cablul si mancarea. Adica strictul necesar. Nu vorbesc de haine sau de vreo calatorie sau vreo vacanta. Ca, vorba aia, m-am plimbat destul intr-o masina second hand pana sa ajung la pensie. Multumesc din suflet, Romania.