De Citit : Editoriale

Greu’ pamantului

| 05 martie

Lucrurile extraordinare n-au nimic deosebit pentru ca nici nu-ti dai seama cat sunt de ciudate. Despre Zoran n-ar fi fost nimic de povestit, daca n-ar fi cazut cu scaunul din capul mesei. In afara de nume, oarecum exotic, nu se remarcase, pana atunci, prin nimic. Era introvertit, plicticos, jilav. Facea umbra pamantului degeaba. Dar asa a inceput povestea. Scaunul de sub el s-a facut farame. Toata lumea a cascat ochii cat cepele. Pai, ala era scaunul de fier al strabunicului. Infipt cu picioarele la doi-trei metri sub pamant, se spune ca era mostenire de la daci. Pur si simplu, construisera casa in jurul scaunului. In timpul razboiului, il ingropasera.
Ei bine, Zoran s-a asezat pe scaunul de fier si l-a facut farame numai cand s-a ridicat intr-o rana. Toata familia a inghetat. Tusa Filofteia a izbucnit intr-un sughit cu lacrimi si lumea a inteles. Isi adusese aminte de bunicu’? Dar nu era asa. Tusica arata cu degetul spre Zoran. Se scufundase si el in pamant pana la brau si privea in jur cu ochi carpiti, ca si cum de-abia s-ar fi trezit din somn. Atunci s-au prins. Zoran se scufunda in odata cu jiltul de fier, lent, dar fara ezitare.
Au dat alarma. A venit Gogu de la scularie care l-a chemat pe Misu de la autobaza care a adus toata echipa cu o macara mobila. L-au legat cu sfori si l-au tras. Au inceput urletele: "Acum, trage, haide, haide, haide!" Numai ce l-au saltat o idee din pamant, ca s-au rupt franghiile ca ata de cusut. Atunci i-au trecut niste cabluri de otel subsuori. O ora s-au putut impotrivi, atat, dupa care excavatorul a inceput sa se incline. Cu sentimentul dezastrului, l-au chemat pe preot (tusa Varvara a chemat, discret, sectoristul si primarul). Preotul (om blajin si cu frica lui Dumnezeu) s-a uitat la Zoran. "Ai ceva sa-mi spui, fiule?" Zoran a clipit din ochi, s-a uitat la preot, a dat sa zica ceva, apoi s-a inmuiat. Era deja scufundat pana la gat. Sectoristul a zis ca el nu se baga. "Are careva un telefon?" Nu avea nimeni, ciudat. "Bre, chiar n-are nimeni telefon? Pai cum m-ati chemat aici?" Nimeni n-a fost in stare sa-i explice. Tusa Varvara a dat din maini si a ridicat din umeri. Telefonul parca se ascunsese in acelasi pamant. Sectoristul si-a dat chipiul pe spate si a zis: "Sa stati asa, nu misca nimeni" si a plecat dupa ajutoare. Primarul nu venise. Era la chef. A zis ca vine, dar a ajuns a doua zi. In disperare de cauza, au inceput sa sape in jur. Numai ca el se afunda mai repede decat puteau ei sapa. Vedeau cu ochii lor cum pamantul il inghite odata cu scaunul metalic, frant. Fetita, cainele curtii, a urlat lugubru.
Iar Zoran privea somnoros la agitatia din jurul lui. A ridicat sprancenele. Ar mai fi vrut sa zica, da’ n-a zis. In cele din urma, a tras aer zgomotos pe nas, a inchis ochii si a plonjat in pamant.