De Citit : Altele

Ghici ce-am visat la Cluj

| 01 august

Șade pe fund in mod festiv

Dar dacă România ar coloniza o ţară? Aşa, prin absurd, să spunem că României i s-ar da şansă să se ocupe de o ţară mai mică , fără pic de armată. Să spunem că am primi cadou o mică republică ce tocmai a scăpat de un dictator. Ce am face? Ce am exporta?
Privind la marii colonizatori ai istoriei poti vedea faptele bune şi pe cele rele pe care le-au inglobat pe unde au cucerit. Indienii au avut de tras cu britanicii dar au trenuri şi şcoli care incep sa-şi arate roadele in creşterea economică. Africa de Sud a avut apartheid dar e una dintre cele mai dezvoltate ţări africane. America a omorat indieni dar şi-a inşurubat o cultură de invidiat, dincolo de discutii chiţibuşare. Marocul s-a trezit cu francezii pe cap dar, pentru că nu s-au zburlit prea tare, işi au regele lor şi o economie mult mai stabilă decat a altor ţări din zonă. Pană şi Irlanda, care s-a luptat atat cu supuşii Majestaţii, o primeşte pe Regină cu bucurie sinceră. Dar România? Ce cadouri ar face?
Imi pot imagina intai cohorte de oameni de afaceri pe langă primele curse cu politicienii de export care, ajunşi acolo, ar parazita toata viata economică. Resursele nu s-ar scurge către ţară mamă, clădind vreo Romă, ci ar intra in buzunarele imorale ale tuturor şmecheraşilor. Justitia ar fi implementată odată cu legea privitului in altă parte, inţelegătoare şi părtinitoare in funcţie de interese. Invăţamântul e posibil sa fie un export bun. Câvtiva profesori plătiţi ca expaţi ar putea preda materii tehnice. Mass media ar fi reprezentată de vreo Antena8 sau cine ştie ce escapadă de afaceri a vreunui securist sub acoperire. Poliţia ar fi pusă pe picioare cu banii micuţei şi săracei republici care s-ar vedea nevoită să cumpere uniforme făcute langa Bacău. Apoi actuali şefi de poliţie români ar merge in vizită de lucru şi ar fi invitaţi de masculii alfa colonizaţi la petreceri monstru de cunoastere a interlopilor şi a traficantilor de carne vie. Aşa că …
Dacă sunteţi o micuţă dictatură africană, rugaţi-vă să rămânem un popor contemplativ.