Orasul are statui.
In ultima vreme am avut dovada faptului ca tineretea a trecut. Din ce in ce mai multi tineri ce au intre 20 si 30 de ani mi se adreseaza cu pluralul de politete. Gata, rien ne va plus, de acum inainte totul va fi in aceeasi ordine de idei sau… mai intens in aceeasi ordine de idei. Este momentul in care apare si o noua generatie de plasticieni ce se coaguleaza. Exista vreo patru artisti in jur de 25 de ani in care imi pun sperante. Unul dintre ei e Adrian Preda. Puteti sa-i vedeti o expozitie personala la galeria Atelier 35 din strada Selari nr. 13.
Daca iesiti prin centrul devenit noul Soho-Ibiza de Dambovita, nu ratati „Stint“ de Adrian Preda in care veti gasi o lume urbana ce foloseste familiarul si realitatea in favoarea psihedelicului. Si asta e o caracteristica comuna generatiei lui Preda. Orasul este o jungla ce ofera toate posibilitatile de joc halucinant. El e libertate totala, nu e resimtit ca o entitate opresiva. Nu exista vreo reverie a bucolicului in pictura tinerilor (si aici i-as mai mentiona pe Stefan Ungureanu, George Anghelescu si pe Lea Rasovsky), totul e alienare urbana fara posibilitatea evadarii in natura.
E un joc interior metropolei. Totul se consuma intre blocuri de betoane, printre iedera si vita de vie, in laboratoare science fiction ocupate sa cerceteze noi imbunatatiri genetice. In alta ordine de idei, mi s-a spus de catre un prieten ca statuile nu sunt daramate decat in timpul unor revolutii. Aproape ca ar merita o revolutie numai sa scapam de „|eapa“, „Cal“ sau de „Paiatele“ ce uratesc centrul Bucurestiului.