Evenimente : Altele

„Zilele Porţilor deschise la Radio Tg.Mureş” – ” The Same Old Legend”

O întâlnire între două generaţii de muzicieni!
Radio Tg. Mureş vă aşteaptă, în cadrul proiectului "Zilele Porţilor deschise la Radio Tg.Mureş", în data de 1 martie 2012, de la ora 19.00, în Studioul 3 (Sala de Concerte) pentru un recital de jazz intitulat "The Same Old Legend".
Pedro Negrescu va fi acompaniat de bunul lui amic Daniel Csikos la pian şi de Ana Maria Galea ca interpretă vocală. Cu siguranţă, această seară va fi mai mult decât specială.
Pedro Negrescu, binecunoscut publicului românesc de jazz ca un valoros basist al acestui gen, este un artist complex fiind în acelaşi timp profesor, instrumentist, regizor muzical şi dirijor de muzică clasică. A simţit, încă din primul an de studenţie la Conservatorul din Bucureşti, că jazz-ul i se potriveşte ca o mănuşă şi a reuşit să se familiarizeze foarte repede cu el, ajungând în scurt timp să colaboreze cu cei mai importanţi muzicieni de jazz din România: Garbis Dedeian, Mircea Tiberian, Johnny Răducanu, Dan Ionescu, Nicolae Simion, Anca Parghel, Ion Baciu Jr., Dan Ştefănică.
A cântat şi cu interpreţi străini precum Rick Condit, Armen Donelian sau cântăreaţa austriacă de jazz Elly Wright. Pedro este un reprezentant însemnat al jazz-ului românesc la concertele şi festivalurile din Polonia, Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Italia şi Spania.
Vă aşteptăm cu drag în Sala de concerte a Radio Tg.Mureş în data de 1 martie 2012, de la ora 19.00.
Intrarea este liberă!