De Citit : Știri

Regizorul turc Nuri Bilge Ceylan este invitatul special al acestei editii a Festivalului International de Film ANONIMUL.

| 01 august

Festivalul International de Film Independent ANONIMUL, editia a VIII-a, va avea loc in perioada 8-14 august 2011, la Sfantu Gheorghe, in Delta Dunarii. Nuri Bilge Ceylan va fi prezent la proiectia in premiera in Romania a celui mai recent film al sau, Once Upon a Time in Anatolia/ A fost odata in Anatolia, castigator al Marelui Premiu la Festivalul International de Film de la Cannes 2011.

Regizorul turc este o prezenta constanta a Competitiei Oficiale a Festivalului de la Cannes, ultimele sale 4 filme- Uzak (2002), Climates (2006), Three Monkeys (2008) si Once Upon a Time in Anatolia (2011) fiind nominalizate pentru Palme d’Or.
A fost recompensat cu Marele Premiu pentru Uzak si Once Upon a Time in Anatolia, Premiul pentru cel mai bun regizor pentru Three Monkeys si cu Premiul FIPRESCI pentru Climates.
Alaturi de Nuri Bilge Ceylan vor fi prezenti la Festivalul ANONIMUL si Ercan Kesal, actor si co-scenarist al Once Upon a Time in Anatolia si Mehmet Eryilmaz, supervizor al filmului.
Cei 3 invitati vor sustine un masterclass joi, 11 august, dupa proiectia filmului, in cadrul caruia vor raspunde si intrebarilor publicului si presei.
In cadrul programului dedicat lui Nuri Bilge Ceylan, Festivalul de film ANONIMUL va prezenta si titlurile Uzak/ Departe si Three Monkeys/ Cele trei maimute.

Nascut in Istanbul in anul 1959, Nuri Bilge Ceylan a studiat Inginerie Chimica la Universitatea Tehnica din Istanbul.

Spre finalul anului 1993, a inceput sa filmeze scurtmetrajul Koza (Cocoon), prezentat in cadrul Festivalului International de Film de la Cannes, fiind astfel primul scurtmetraj turcesc selectionat in cadrul Competitiei.
I-au urmat trei lungmetraje: Kasaba (The Small Town, 1997), Mayis Sikintisi (Clouds of May, 1999) si Uzak (Distant, 2002).
Pentru toate acestea, Ceylan si-a asumat aproape fiecare rol tehnic: imaginea, regia de sunet, productia, montajul, scenariul si regia.

Uzak, filmul recompensat cu Marele Premiu la Cannes in 2003, i-a adus lui Ceylan recunoasterea internationala. Inclus in circuitul festivalier, Uzak a castigat 47 de premii, dintre care 23 internationale, devenind astfel cel mai premiat film din istoria cinematografiei turcesti.

A continuat cu Iklimler (Climates) in 2006 si cu Üç maymun (Three Monkeys) in 2008.

Nuri Bilge Ceylan isi dedica timpul atat cinema-ului cat si fotografiei.

Filmografie:

BIR ZAMANLAR ANADOLU’DA/ ONCE UPON A TIME IN ANATOLIA/ A FOST ODATA IN ANATOLIA (2011)
Marele Premiu, Cannes 2011

ÜÇ MAYMUN/ THREE MONKEYS/ CELE TREI MAIMUTE (2008)
Cel mai bun regizor, Cannes 2008

IKLIMLER/ CLIMATES (2006)
Premiul FIPRESCI, Cannes 2006

UZAK/ DISTANT/ DEPARTE (2002)
Marele Premiu al Juriului si Cel mai bun actor, Cannes 2003
Premiul culturii franceze pentru cineastul non-francez al anului, Cannes 2004

MAYIS SIKINTISI/ CLOUDS OF MAY (1999)
Competitia Oficiala, Berlinale 2000
Premiul FIPRESCI, Premiile Academiei Europene de Film, 2000

KASABA/ THE SMALL TOWN (1997)
Premiul Caligari, Berlinale 1998

KOZA/ COCOON (1995)
Selectia Oficiala, Cannes 1995