De Citit : Știri

Radu Gabrea lanseaza filmul Doua lumi in muzica

| 12 ianuarie

Incepand din 21 ianuarie, spectatorii romani sunt invitati la Doua lumi in muzica, regia Radu Gabrea, un film coupé despre doua lumi culturale, cea a muzicii klezmer si cea a muzicii clasice a sasilor din Transilvania, pe cat de diferite ca stil, pe atat de fascinante.
Coupé-ul este compus din Concerte la Biserica Neagra si Cautandu-l pe Schwartz, aceasta din urma reprezentand de fapt partea a doua a documentarului Romania! Romania!, lansat in 2006.
Filmul a fost prezentat cu succes la numeroase festivaluri internationale de film, printre care se numara Vancouver Jewish Film Festival – Canada, Pärnu Film Festival – Estonia, – Jewish Eye – World Jewish Film Festival – Israel, Levante International Film Festival – Italia, Klezfiesta – Argentina, fiind distribuit in SUA de o prestigioasa casa de distributie.
De asemenea, in cadrul Festivalului International al Producatorilor de Film Independenti (IPIFF 2008), Radu Gabrea a fost recompensat cu Premiul Criticii.
"Prin filmul coupé Doua lumi in muzica am dorit sa arat legatura profunda si suprinzatoare care poate fi gasita intre stiluri si culturi diferite, intre etnii si mentalitati diferite, dar care isi au sursa in spatiul romanesc, care a functionat ca un creuzet pentru aparitia unor memorabile lucrari muzicale, arhitectonice, literare de o certa valoare. Va invitam intr-o calatorie muzicala in doua lumi culturale care, aparent, nu au nici o legatura una cu cealalta, dar isi au radacinile pe teritoriul acestei tari: cea a muzicii clasice a sasilor din Transilvania si cea a muzicii klezmer", a declarat Radu Gabrea.
Cautandu-l pe Schwartz si Concerte la Biserica Neagra au fost realizate cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si vor fi lansate pe 21 ianuarie in cinematografele din tara. La Bucuresti, filmul poate fi vizionat la Cinema UNION, in perioada 21-27 ianuarie 2011.
Click pentru detalii film, foto, trailer si program.