De Citit : Știri

Pink Martini revine la București împreună cu solista China Forbes

| 05 mai

București, 4 mai 2015 – Pink Martini revine pe 4 octombrie, la Sala Palatului pentru o nouă aventură muzicală, de data aceasta alături de solista China Forbes. Concert organizat de Events și recomandat de Magic FM și Prima TV.

Acordurile jazz, pop, muzică clasică și latino vor răsuna într-un concert specific Pink Martini. Trupa, deja prietenă a României revine în acest an alături de solista China Forbes, nici ea străină de aceste meleaguri.

Sala Palatului va răsuna pe melodii deja consacrate, dar și pe piesele celui mai recent album "Dream a little dream". Albumul de studio cu numărul opt, apărut în 2014, este prima lansare internațională a Sofiei, Melaniei, Armandei și August von Trapp, adevărații strănepoți ai lui Captain și ai Mariei von Trapp, din celebrul musical "The Sound of Music" din 1965. De doi ani, atrași de Thomas Lauderdale în Oregon, cei patru frați au fost invitații speciali ai Pink Martini. Colaborarea a creat unele dintre cele mai frumoase armonii dintre ei și aranjamentele fantastice ale pianistului Thomas Lauderdale.

“Până când nu te iubeam”, melodie românească original cântată de Maria Tănase, face acum parte din lista pieselor reintrepretate de Pink Martini în stilul caracteristic trupei. Aceasta a fost lansată în 2013 în limba română pentru a omagia centenarul nașterii Mariei Tănase, iar versurile au fost cântate de Storm Large, solista ce îi acompania pe Pink Martini în acel moment. În loc de un simplu salut de revedere, cuvintele rostite pe scenă au fost: “Sper că vom reveni în București și că, atunci când o vom face, Roșia Montană să fie la fel de frumoasă și verde!”

Pink Martini a luat ființă in 1994, in orasul Oregon, Portland, orasul natal al lui Thomas Lauderdale, liderul trupei. În acea perioadă, acesta era active în lumea politică, iar participările sale la diferite evenimente caritabile l-au convins că poate fonda o mică orchestră alături de care să combată zgomotul și suntele mediocre pe care unii le puneau sub titulatura muzicii. Odată cu înființarea trupei care explorează fiecare sunet al lumii și care îmbină stilurile musicale cu măiestrie, Thomas Lauderdale s-a retras din viața politică și s-a concentrat pe acest proiect care răsună mult mai puternic pe întreg mapamondul.

Biletele intră în vigoare de astăzi, 4 mai, și până pe 17 mai inclusiv pot fi achiziționate în presale cu excepția categoriei VIP, la 108 lei, 130 lei, 171 lei și 198 lei, în funcție de categorie. Începând cu 18 mai, tichetele costă 120 lei, 145 lei, 190 lei, 220 lei și 250 pentru categoria VIP. Copiii între 0 și 3 ani au acces gratuit. Se pot cumpăra online pe www.eventim.ro sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești, hipermarketurile Carrefour și benzinăriile OMV). Biletele pot fi achizitionate și în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă, nr. 15.