De Citit : Știri

KFC ofera 5 stagii de internship remunerate pentru studentii de la ASE

| 13 noiembrie

Bucureşti, 13 noiembrie 2014. KFC în parteneriat cu ‚Academia de Studii Economice’ din București acordă 5 stagii de internship remunerate pentru anul universitar în curs. Astfel, fiecare student selectat va fi angajat cu contract de muncă în departamentului de Marketing al KFC, pe o perioadă de două luni, cu un program flexibil de 4 sau de 6 ore pe zi, stabilit în funcție de orarul studentului.
„Ne dorim să investim în tineri și să le oferim posibilitatea să obțină cât mai multe cunoștințe practice și experiențe memorabile în stagiul de internship din compania noastră. Vrem să le arătăm că le apreciem eforturile academice și să-i motivăm dându-le șansa să înțeleagă procesul funcțional din spatele unuia dintre cele mai cunoscute lanțuri de restaurante din lume. Aștept cu nerăbdare să-i cunosc pe primii studenți, să le împărtășesc din experiența mea și să primesc feedback de la ei la finalizarea stagiului. Și, de ce nu, unii dintre ei poate ne vor deveni colegi”, a declarat Mark Hilton, CEO KFC şi Pizza Hut România.
"Suntem încântați să fim parteneri ai programului de internship KFC, participarea la acest program reprezentând o bună oportunitate pentru studenți să își îmbunătățească dezvoltarea profesională și personală, prin contactul direct cu mediul de afaceri. Programul de internship reprezintă unul dintre proiectele comune ale US Food Network și ‚Academiei de Studii Economice’ din București prin care este sprijinit mediul academic și care arată colaborarea strânsă dintre mediul de afaceri și universitatea noastră. Ne bucură faptul că în ultima perioadă companii importante din România au ales să se implice în susținerea performanței în educație, iar ASE este partener în aceste programe," a declarat Pavel Năstase, profesor universitar și Rector al ASE București.
Programul de internship a fost gândit astfel încât studenții să aibă posibilitatea de a înțelege cât mai bine brandurile Yum! și modul în care se desfășoară activitatea de marketing și cea operațională din cadrul companiei. Studenții vor avea astfel ocazia să ajute la implementarea campaniilor de marketing și să lucreze în agențiile de comunicare ale KFC: McCann Erickson (publicitate) și Golin București (PR).
Totodată, ei vor lucra într-unul dintre restaurantele KFC și Pizza Hut, dar și în departamentul de aprovizionare și cel pentru dezvoltare. În ultima etapă a stagiului de internship studenții vor avea ocazia să-l cunoască și să-i pună întrebări lui Mark Hilton, CEO KFC şi Pizza Hut România.
Despre KFC
KFC este cel mai popular lanţ de restaurante specializat în produse din carne de pui din lume şi face parte din grupul YUM!Brands, cea mai mare companie de lanţuri de restaurante şi unul dintre cei mai mari angajatori la nivel mondial. KFC este recunoscut prin Reţeta Originală®, Extra Crispy™, Kentucky Grilled Chicken® / Pui pe grătar Kentucky şi Crispy Strips, Aripioare Picante şi sandvişuri de pui proaspăt preparate. 15.000 de restaurante KFC deservesc zilnic peste 12 milioane de clienţi în 109 ţări.
În România, lanţul de restaurante KFC este operat în sistem de franciză, licenţa pentru România fiind acordată în 1997 companiei US Food Network KFC şi numără 52 de restaurante atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Piteşti sau Braşov. De asemenea, KFC România operează şi un restaurant la Chişinău, Republica Moldova.