De Citit : Știri

Cinema City a deschis oficial cel de-al 17-lea multiplex in Targu Jiu

| 21 octombrie

Cinema City a deschis oficial cel de-al 17-lea multiplex in Targu Jiu , cu o investitie de aproximativ 3 milioane de euro în regiunea Gorj

Târgu Jiu, 21 Octombrie, 2014 < Cinema City, lider pe piața cinematografelor din România, a deschis cel de-al 17-lea multiplex din România, în Târgu Jiu. Lansarea noului cinematograf în Shopping City Târgu Jiu a însemnat o investiție de aproximativ 3 milioane de euro.
„Cu fiecare lansare de cinematograf aducem în țară tehnologie de ultimă generație. În Târgu Jiu, de exemplu, folosim sistemul de sunet surround QSC DCP 100, primul de acest tip din rețeaua Cinema City din România. Crezul nostru este că <<Cinema City este cel mai bun mod de a vedea un film>>, iar acest lucru ne motivează să creăm cea mai bună experiență cinematografică, astfel încât iubitorii de film din Târgu Jiu să se bucure de proiecții la aceeași calitate ca în Londra. Am investit în jur de 3 milioane de euro și am creat 50 de locuri de muncă în Gorj şi nu ne vom opri aici. În perioada 2014-2016 planurile noastre sunt de a deschide încă 20 de cinematografe în România”, a explicat Andreea Buda, Directorul Regional de Marketing si Comunicare pentru Ungaria și România, la deschiderea oficială a cinematografului din Târgu Jiu.
Dotat cu cea mai nouă tehnologie din domeniu, Cinema City Târgu Jiu are un sistem de sunet unic, primul de acest tip din rețea. Cele 6 ecrane din perete în perete sunt cele mai mari ecrane de cinema din întreaga regiune și suportă diferite formate video (standard, widescreen și cinemascope). Sistemul de sunet este completat de cel mai revoluționar sistem de proiecție, constând în proiectoare Christie Digital, lider de piață în industrie. Pentru cea mai bună experiență cinematografică, cele 1.027 de scaune au fost create de designeri italieni și amenajate în formă de amfiteatru.
„Prietenos” pentru consumatori: popcorn proaspăt și bilete cumpărate online
Înaintea vizionării, iubitorii de film pot consuma băuturi la barul din incinta cinematografului și pot alege dintr-o gamă largă de dulciuri și răcoritoare. Tradiționalul popcorn este preparat pe loc, nachos-ul vine cu două tipuri de sosuri (cald- brânză și rece- salsa), iar alunele calde în coajă picantă sau înghețata sunt alte opțiuni puse la dispoziţia clienţilor Cinema City.
Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete, complet computerizată, sau online. Mai multe detalii despre noul cinematograf pot fi găsite pe website-ul www.cinemacity.ro.
Despre Cinema City
Cinema City operează multiplexuri în majoritatea orașelor mari din România: București, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanța, Iași, Pitești, Târgu Jiu, Târgu Mureș și Timișoara. Lanțul Cinema City este lider pe piața de cinematografe din România și cel mai mare operator din Europa Centrală și de Est.
Cinema City International a devenit al doilea cel mai mare operator de cinematografe din Europa după ce şi-a unit forţele cu cu operatorul de top din Marea Britanie – Cineworld PLc. Compania este prezentă în 8 țări, deține 203 de cinematografe multiplex, cu peste 1.850 de săli, dintre care 18 IMAX și 6 săli 4DX. Cinema City și-a început activitatea în Israel, în 1929, s-a extins în Ungaria în 1997, iar în România a ajuns in 2007.