De Citit : Editoriale

Ultima zi de plaja

| 28 mai

Timiditatea e teroarea desavarsira a ridicolului. Marea e rece ca gheata, vantul bate turbat, gata. Ce-a fost a fost. In stanga, se strang ultimele corturi. Cei care asteapta sfarsitul si cursa de seara s-au strans, zgribuliti, pe terase si se inclesteaza cu mainile pe pahar – tovarasul de nadejde, dincolo de bine si la rau. Nimeni nu vrea sa se recunoasca infrant, dar asa e Marea Neagra. La sfarsitul lui august tranteste o furtuna turbata si povestea se incheie, desi, trei zile mai tarziu, un soare molatec se intinde pe plaja, imbiind fantomele. Cand s-a sfarsit, s-a sfarsit. Un barbat in hanorac se plimba, cu manile pe la spate, cu urechile infundate-ntre umeri, cu palarioara lui caraghioasa trasa peste numitele urechi si infrunta destinul. Nu e niciun destin. Resturi. Sau e, totusi, parca e.
Aiurea, nu infrunta nimic. In centrul lumii, zgribulita in pozitie fetala, o fata se ascunde de restul lumii. E toata infasurata intr-o panza de in, subtire si nu misca. El trece nepasator pe langa ea. Fata nu se clinteste de sub aparatoarea iluzorie. Numai o talpa iese si da din degete, cu nemultumire. E o talpa care sugereaza, desavarsit, restul corpului. El se gandeste o clipa ca ar putea s-o intrebe daca o poate ajuta… Hm, cu ce s-o ajute? S-o incalzeasca, de exemplu. Ii vede in minte fata. si e absolut convins ca o cunoaste, ca o iubeste, ca ea, acolo, sub pojghita de nimic, ii e sortita. si numai ce gandeste asa ceva, ca se inroseste pe dinauntru. Asa ca se indeparteaza repede. O fi dragoste sau numai sex? E sex, da, salbatic, ca pentru timizi, in pozitii alambicate. Se urca in camera lui. Baga modemul in calculator, isi rezolva corespondenta. Raspunde la mesaje. Apoi se uita in portofel. Adevar grait-a Zoroastru, vacanta s-a sfarsit. Il incearca un regret usurel, ca o boare. Se intinde, lenes si nemultumit, contempland camera saracacioasa, improvizata, urata.
Brusc, sare din pat. E miezul noptii. Cand dracu’ s-a facut noapte? Insfaca bricheta cu lanterna si se repede pe plaja. Alearga de nebun. A gresit, a gresit, trebuia sa se opreasca si s-o intrebe. Trebuia sa o scoata din panza ei de paianjen. Sa-i spuna orice. Lumina albastra nu lamureste lucrurile. Nici locurile nu-s aceleasi. Plaja e pustie, iar in lumina lunii, sovaielnic scartaira dintre nori, peisajul nu mai e acelasi. Marea fosneste din toate incheieturile, la doi pasi, vantul s-a oprit, frigul inteapa. In nisip e o forma adanca, perfecta, incovrigata, cu toate amanutele seducatoare ale corpului disparut. S-a dus dracului si norocul, s-a dut tot. Unde i-a fost mintea? Iar forma scobita imbratiseaza o perla mare cat luna plina. O perla de nisip, care straluceste. Cand o atinge, uimit, nisipul se surpa. N-a ramas macar amintirea.